30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăTomac: Luni anunţăm, probabil, ziua în care vom depune moţiunea de cenzură

Tomac: Luni anunţăm, probabil, ziua în care vom depune moţiunea de cenzură

“În cel mai scurt timp moţiunea de cenzură trebuie depusă. Ultima iniţiativă, cea legată de rectificarea bugetară, ne obligă să acţionăm cu fermitate în acest sens. Am discutat cu Ludovic Orban (preşedintele PNL) şi cu Dan Barna (preşedintele USR) chiar ieri şi urmează luni să anunţăm probabil şi ziua în care vom depune moţiunea de cenzură. Acest Guvern trebuie să plece. Vedeţi că domnul Dragnea vrea să pară sigur, dar nu mai este sigur, a propus să fie înlocuiţi 10 miniştri din actualul Cabinet când putea foarte simplu să propună o restructurare guvernamentală şi să îi treacă prin vot în Parlament. Nu a avut acest curaj, tocmai de aceea cred că suntem obligaţi să depunem o moţiune de cenzură, pentru că şanse sunt din ce în ce mai mari ca acest lucru să reuşească”, a declarat Tomac, joi, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, se discută pe tema moţiunii de cenzură şi cu parlamentarii social-democraţi, iar o parte dintre ei sunt în continuare de acord că Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă trebuie să plece din fruntea PSD şi a ţării, chiar dacă nu se exprimă public în acest sens.

Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă