-3.4 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăPoliticăToată Italia ar trebui băgată în carantină

Toată Italia ar trebui băgată în carantină

„Trebuie să protejăm ţara prin extinderea măsurilor de urgenţă din aşa-zisa ‘zonă roşie’ în întreaga ţară, (pentru că) sănătatea italienilor este mai importantă decât orice altceva”, a notat Salvini pe pagina sa de Facebook.
În acelaşi timp, liderul partidului Liga de extremă dreapta a notat că executivul italian, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană trebuie să acţioneze imediat pentru a compensa costurile economice ale crizei.

El a făcut apel la o „acoperire economică TOTALĂ” a cheltuielilor de sănătate şi măsurilor de salvare pentru companiile şi angajaţii afectaţi, „INDIFERENT DE COST şi folosind ORICE SUMĂ este necesară”.

Cele mai citite

SUA, pe de o parte, și Danemarca și Groenlanda, pe de altă parte, sunt de acord că „nu s-a ajuns la un acord”

Discuțiile de la Washington privind viitorul Groenlandei s-au încheiat fără un acord, pe fondul unor poziții divergente între SUA, Danemarca și autoritățile de la...

Putin „ar vinde” și Iranul lui Trump de dragul relațiilor cu el după ce i-a „abandonat” pe Assad și Maduro

Vladimir Putin se concentrează asupra războiului din Ucraina, iar aliații săi strategici din întreaga lume au ajuns să se simtă neglijați de liderul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă