13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăToader: Voi solicita de la DNA să ne comunice dacă există...

Toader: Voi solicita de la DNA să ne comunice dacă există delegări şi detaşări în funcţie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că, luni dimineaţă, va solicita de la DNA să se comunice dacă există delegări şi detaşări în funcţie ale procurorilor, precum şi situaţia exactă a acestora.

“Luni dimineaţă, voi solicita de la DNA să ne comunice dacă există delegări şi detaşări în funcţie, precum şi situaţia exactă a acestora. Voi solicita să ne comunice dacă au existat situaţii în care, la momentul delegării sau detaşării, nu erau îndeplinite condiţiile legale. Se va verifica şi dacă este conformă declaraţia unuia dintre procurorii-şefi adjuncţi, în sensul că ‘doar 7 sau 8 dintre cei 178 procurori DNA sunt delegaţi. În DNA nu există procurori detaşaţi…’!”, a scris Tudorel Toader, sâmbătă dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

Toader a precizat tot pe Facebook, în jurul orei 14.30, că, urmare a promptitudinii procurorului-şef adjunct al DNA, constată că sunt 20, şi nu 7 delegări la DNA, dar aşteaptă răspunsul complet.

”Apreciind promptitudinea procurorului-şef adjunct de la DNA, constat că sunt 20 şi nu 7 delegări. Rămânem în aşteptarea unui răspuns complet!”, a scris Toader.

Călin Nistor a afirmat vineri că, începând de luni, procurorul Marin Nicolae, de la DNA structura centrală, va prelua conducerea biroului teritorial Ploieşti după ce procurorul general Augustin Lazăr a semnat ordinul de delegare.

„Situaţia e una care afectează toată activitatea Direcţiei. Eu, la acest moment, pentru că nu am efectuat control, nu cunosc situaţia reală, dar în această perioadă au fost dispuse măsuri, au fost preluate toate dosarele care vizau membrii familiei Cosma”, a declarat procurorul-şef adjunct al DNA, Călin Nistor, la B1Tv.

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă