11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăToader: Prevederile Directivei privind prezumţia de nevinovăţie trebuie transpuse

Toader: Prevederile Directivei privind prezumţia de nevinovăţie trebuie transpuse

Pentru evitarea sancţiunilor, este necesar ca prevederile Directivei privind prezumţia de nevinovăţie să fie transpuse în legislaţia naţională până la momentul în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiţie, precizează duminică ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, conform Agerpres.

“În iulie 2017, Ministerul Justiţiei a finalizat proiectul de lege pentru transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, proiect care a fost transmis la Guvern. În şedinţa din 18 august 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, proiect care a fost transmis la Senat.

În 4 decembrie 2017, proiectul de lege a fost adoptat de către Senatul României, apoi a fost transmis la Camera Deputaţilor. Camera Deputaţilor a stabilit ca dezbaterea să se facă în procedură de urgenţă, printr-o comisie specială. Dezbaterile au fost blocate, iar opoziţia a contestat respectiva comisie la CCR.

Pentru evitarea sancţiunilor, este necesar ca prevederile Directivei să fie transpuse în legislaţia naţională până la momentul în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiţie”, scrie Toader pe pagina sa de Facebook.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, vineri, în contextul care Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie, că directivele UE sunt obligatorii şi pentru justiţia din România.

“De-a lungul anilor 2016 şi 2017, am tot umblat pe la televiziuni arătând şi vorbind despre directiva 343/2016 privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. O groază de propagandişti au susţinut că Băsescu s-a întors împotriva Justiţiei.

Realitatea este că directiva trebuia implementată în legislaţia română până în aprilie 2018. Astăzi, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pentru neintroducerea în Codul de Procedură Penală şi în Codul Penal a prevederilor acestei directive”, a susţinut Băsescu într-o postare pe Facebook.

Cele mai citite
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...
Ultima oră
Pe aceeași temă