15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăToader, despre OUG pentru contestaţia în anulare: Și achitările vor putea fi...

Toader, despre OUG pentru contestaţia în anulare: Și achitările vor putea fi revizuite

„Referitor la declaraţia privind posibila Ordonanţa de Urgenţă pentru contestaţia în anulare ce va putea fi formulată de cei care din 2104 încoace, la zi, au fost condamnaţi în complete sau de complete nelegal constituite. Cred că atenţia dumneavoastră ar trebui să se îndrepte cel puţin în egală măsură şi spre cei care au generat acest eveniment juridic destul de neplăcut, adică cei care nerespectând prevederile imperative ale legii, au constituit altcumva completele şi am ajuns în situaţia în care, timp de aproape 4 ani de zile, completele de 5 judecători au fost nelegal constituite”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat duminică faptul că ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

“Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Vom putea face contestaţie în anulare, iar instanţa în complet legal îi va judeca, iar dacă sunt vinovaţi vor plăti”, a declarat ministrul Justiţiei, la România Tv.

Întrebat când va fi emisă ordonanţa, Toader a menţionat: “OUG e pregătită. Nu decid eu momentul. Eu propun, soluţia, eu am făcut draftul, doamna prim-ministru va decide. Eu cred că în cel mai scurt timp posibil”.

Toader spune că şi achitările pot fi revizuite după OUG: Procurorul poate face contestaţia în anulare

Tudorel Toader a spus că, în cazul în care va fi emisă OUG pentru rejudecarea proceselor, vor fi revizuite toate soluţiile completelor de 5 judecători de la ÎCCJ, chiar şi cele în care au fost pronunţate soluţii de achitare. Contestaţia în anulare în privinţa achitărilor poate fi făcută de procuror. 

„Un lucru pe care nu l-aţi subliniat – Eu m-am referit la toate cauzele pronunţate definitiv de complete nelegal constituite şi nu doar la cauzele în care cei judecaţi au fost condamnaţi. Toate. Condamnaţi sau achitaţi, procesul derulat în faţa unor complete nelegal constituite vor trebui să urmeze acelaşi regim. Sigur, o anumită stare de aşteptare pot avea cei condamnaţi, în speranţa că în contestaţia în anulare se poate ajunge la altă soluţie, dar în opinia mea, trebuie şi pot să fie preocupaţi şi cei care au fost achitaţi de complete”, a subliniat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Potrivit lui Toader, contestaţia nu va fi depusă de către cel achitat: „Dar cine? Procurorul, ca a fost procuror de la DNA sau de la o altă structură. Nu ştiu dacă sunt mai multe cauze în faţa unor complete nelegal constituite în care s-au pronunţat achitări sau condamnări. Trebuie să aibă dreptul la un proces echitabil. Toţi vor fi puţi în aceeaşi situaţie”.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat, duminică, faptul că Ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Toader a mai spus că draftul este deja la Minister, iar Viorica Dăncilă trebuie să decidă în acest sens.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă