16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăTeodorovici îi recomandă lui Câțu consultare la Justiție pentru definirea „denunțului calomnios”

Teodorovici îi recomandă lui Câțu consultare la Justiție pentru definirea „denunțului calomnios”

Totul în contextul în care acesta a afirmat, într-o conferinţă de presă, că economia României, în ultimii trei ani, a fost condusă după două bugete, unul prezentat în Parlament şi altul pentru finanţarea baronilor locali.

“Am văzut o afirmaţie a domnului Vasile Cîţu vizavi de grupuri infracţionale, bugete duble, ţinute în mod diferit. Cred că această zonă a Ministerului de Finanţe este poate principala, nu singura, dar zona în care nu există diferenţe între ceea ce ministrul Finanţelor afirmă (…) şi ceea ce există în date. Deci nu există diferenţe. Pentru că tot ceea ce eu am prezentat ca ministru de Finanţe au fost date pe care întreaga echipă de profesionişti le prezintă în mod clar şi îşi asumă acele date. Cu alte cuvinte, îi recomand domnului Vasile Cîţu să îl consulte pe colegul de Cabinet, domnul ministru al Justiţiei, domnul Predoiu, care să îi explice în mod foarte clar ceea ce înseamnă sau care sunt consecinţele unui denunţ calomnios”, a declarat Teodorovici, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

El a calificat ca fiind o “afirmaţie la fel de neadevărată” şi pe aceea conform căreia la Ministerul Dezvoltării există facturi neachitate în valoare de 5 miliarde de lei.

“Un lucru total neadevărat. S-au făcut plăţi la Ministerul Dezvoltării pentru Planul Naţional de Dezvolare Locală de peste 5 miliarde de lei, iar, la momentul la care noi am plecat de la guvernare, facturile depuse la Ministerul Dezvoltării erau de aproximativ un miliard de lei pe care la fel îl rog pe dl Cîţu să le achite în cel mai scurt timp”, a spus Teodorovici.

Fostul ministru de Finanţe a mai susţinut că Florin Cîţu “face o confuzie” în ceea ce priveşte titlurile de angajament. “Titlurile de angajament sunt necesare pentru a putea să semnezi contracte, să faci angajamente”, a menţionat el.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...
Ultima oră
Pe aceeași temă