9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăTătaru, despre amânarea începutului școlii și alegerilor

Tătaru, despre amânarea începutului școlii și alegerilor

Tătaru a precizat că scenariile luate în calcul împreună cu Ministerul Educaţiei prevăd începerea anului şcolar pe 15 septembrie.

“E prematur să gândim. Noi avem scenarii pe care le discutăm cu Ministerul Învăţământului şi diverse organizaţii în vederea reluării anului şcolar pe 15 septembrie. În acest moment, nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor. Evoluţia ulterioară ne va da şi măsura unor restricţii sau a altora”, a afirmat Tătaru, la Botoșani.

Totodată, ministrul Sănătăţii a respins şi ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri cu virusul COVID-19.

“Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare care, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintelui României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere”, a adăugat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, sâmbătă, o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani. El s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar împreună cu cadrele medicale de aici a vizitat toate secţiile spitalului. 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă