14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu propune ca SPP să fie integrat în Ministerul de Interne

Tăriceanu propune ca SPP să fie integrat în Ministerul de Interne

În acest moment, SPP este o structură independentă, al cărei director este numit de președintele României.

“SPP se află sub conducerea preşedintelui ţării. Dacă în cadrul serviciilor de informaţii Parlamentul are un rol, întrucât controlează aceste servicii prin comisiile de specialitate, dacă Parlamentul are un rol în numirea şefilor celor două servicii (n.r. – SRI şi SIE), în cazul SPP Parlamentul nu are un rol. Nici Guvernul. Deci, este o responsabilitate a preşedintelui şi eu sper ca preşedintele să nu se facă totuşi că plouă într-o astfel de situaţie. Trebuie discutată această situaţie inedită şi anormală care, dacă nu va fi rezolvată, va afecta încrederea cetăţenilor în buna şi corecta funcţionare a instituţiilor statului. (…) După părerea mea, e o anomalie. Nu cred că în alte ţări serviciul de pază şi protecţie funcţionează sub preşedinte. Acest serviciu ar trebui să facă parte din ansamblul structurilor care asigură paza şi ordinea şi cel mai normal şi cel mai firesc ar fi fost să se găsească sub umbrela Ministerului de Interne’, a declarat Tăriceanu, miercuri seară, la România TV.

El susţine că şeful statului trebuie să prezinte un punct de vedere oficial la această problemă.

“Preşedintele de foarte multe ori dă aceste răspunsuri – e o non-problemă statul paralel, e o non-problemă aceasta. Nu ştiu care sunt problemele preşedintelui. Nu ştiu, poate fiind la Bruxelles, prins cu alte activităţi – şi nu o spun sub nicio formă în sens peiorativ -, când va veni acasă, cred că va trebui să ia cunoştinţă de această situaţie şi să aibă un punct de vedere oficial. (…) Nu e un război de niciun fel (n.r. – între Guvern şi SPP), pentru că nimeni nu a contestat necesitatea, utilitatea unei astfel de structuri în arhitectura instituţională, dar e o problemă politică, ce nu ţine de funcţionarea instituţiei. Nu e un război, dar e un semnal foarte puternic de neîncredere pe care îl dă Guvernul unei instituţii a statului. Din acest motiv, cred că preşedintele Iohannis nu poate să dea răspunsul acela, care este, până la urmă, uşor pueril”, a apreciat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a subliniat că serviciile care asigură securitatea naţională trebuie “să rămână în afara oricărui joc politic”.

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a afirmat miercuri că şeful SPP, Lucian Pahonţu, i-a transmis printr-un “prieten” că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi “executat” şi că el ar putea prelua “şi partidul chiar”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că nu vrea să beneficieze de protecţia SPP.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Tehnologia europeană din spatele mașinilor zburătoare a fost vândută în China

Tehnologia din spatele mașinilor zburătoare, dezvoltată inițial și testată cu succes în Europa, a fost cumpărată de o firmă chineză, notează BBC. Propulsat de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă