10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: "Politica penală se face în Parlament, nu în altă parte"

Tăriceanu: “Politica penală se face în Parlament, nu în altă parte”

Prezent, sâmbătă, la Ploieşti, unde a susţinut o conferinţă de presă, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că autorităţile române nu vor da ”niciun pas înapoi” în ceea ce priveşte modificările din justiţie.

”Am parcurs un proces dificil, dar în mod corect şi până la urmă toate ştirile false, toate elementele de distorsionarea a realităţii au pălit în faţa realităţilor. Procesul de adoptare a legilor de reformă a justiţiei au parcurs toate etapele necesare, începând de la elaborare, consultare publică, dezbatere şi adoptare în Parlament şi Curtea Constituţională şi cei mai vehemenţi critici, inclusiv mă refer la cei din străinătate, pe lângă corul binecunoscut deja din România, au trebuit să lase glasul jos pentru că nimic din ceea ce s-a criticat, din ceea ce s-a clamat, din pericolele care s-au vânturat şi anume că afectăm independenţa Justiţiei sau că slăbim lupta împotriva corupţiei nu s-a întâmplat. Până la urmă adevărul a ieşit la suprafaţă (…)”, a spus Tăriceanu.

Acesta a afirmat că se va rămâne în continuare ”pe aceleaşi coordonate”.

”Vă garantez că nu vom face niciun pas înapoi şi toate ameninţările care sunt vânturate prin încercarea de a ne închide gura, vă spun de pe acum, că nu au niciun fel de succes” a afirmat Popescu Tăriceanu.

În acest context, preşedintele ALDE l-a criticat dur pe preşedintele PNL.

”Nu mă impresionează absolut nimic şi nici colegii mei şi nici eu nu vom proceda aşa cum procedează preşedintele PNL-ului care, crezând că-şi salvează pielea, a devenit cântăreţul regimului numit statul paralel” a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă pasul înapoi la care face referire are legătură cu legile justiţiei, preşedintele Senatului a spus că atunci când a făcut aceste afirmaţii se referea la transpunerea în legislaşia românească a directivelor UE, dar şi a cerinţelor CEDO şi Curţii Constituţionale.

”Legile, practic, au fost adoptate, sunt corecturile care trebuiesc făcute ca urmare a deciziilor CCR care vizează chestiuni minore. Lucrurile fundamentale au rămas aşa cum le-am stabilit şi aşa cum le-am adoptat şi ceea ce urmează este acţiunea pe următoarele trei direcţii. Unu: transpunerea directivelor europene în Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, doi: transpunerea deciziilor CEDO, trei: transpunerea deciziilor CCR”, a explicat Tăriceanu.

Citește și: Atac fără precedent la Dragnea: ‘Am încă proaspăt în minte cum îi mai pupai tu mâna până la coate Codruței’

Totodată, întrebat dacă sunt posibile şi alte modificări ale Codului Penal care să nu aibă legătură cu traspunerea directivelor menţionate, Tăriceanu a spus că nu sunt excluse asemenea modificări.

”Ba da, cum să nu? Când vedem toate nebuniile care se întâmplă… Vreau să vă spun ceva, pentru bucuria dumneavoastră: Parlamentul e suveran ca instituţie legiuitoare. Politica penală se face în Parlament, nu se face de altcineva. Ca să fie clar, cum se spune pe româneşte, sau pe ce vreţi, pe franţuzeşte: cine are urechi de auzit să audă”, a răspuns preşedintele Senatului.

Cele mai citite

Fiul lui Piedone și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5

Vlad Popescu Piedone și-a depus, luni, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura pentru Primăria Sectorului 5, potrivit unui comunicat al partidului PUSL. Candidatul Partidului Umanist...

Gata cu gătitul. Liviu Dragnea trece la treburi serioase și își deschide o afacere în domeniul comerţului cu ridicata de material lemnos

Conform informațiilor obținute de Economica.net din Monitorul Oficial, fostul politician Liviu Nicolae Dragnea a înființat recent firma LND Trading. Această companie este controlată de...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă