11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Încercarea de a coopta membri ALDE în Guvern ar încălca prevederile...

Tăriceanu: Încercarea de a coopta membri ALDE în Guvern ar încălca prevederile constituţionale

El a menţionat că, dacă acest lucru se va adeveri, ar reprezenta o încălcare a prevederilor constituţionale şi că va atrage atenţia asupra acestui fapt atât prim-ministrului Dăncilă, cât şi preşedintelui Klaus Iohannis.

“Am auzit aceste lucruri, nu am o confirmare oficială. (…) Doamna Dăncilă încearcă din răsputeri tot felul de formule care sunt de ţară de lumea a treia, ca să evite acest vot în Parlament. Dacă acest zvon se va confirma, dacă va apărea un anunţ cu privire la numirea unor persoane în calitate de ‘membri ALDE’ o voi notifica public pe doamna Dăncilă, printr-o scrisoare deschisă, că a încălcat prevederile constituţionale şi faptul că nu respectă decizia pe care noi am luat-o de a ieşi de la guvernare şi îl voi înştiinţa şi pe preşedinte să nu semneze decretele de numire, având în vedere că noi am luat decizia de a ieşi de la guvernare şi ar încălca prevederile constituţionale ale art. 85”, a arătat Tăriceanu, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

Surse politice au confirmat pentru AGERPRES că parlamentarii ALDE Ionuţ Sibinescu, Marian Cucşa şi Alexandru Băişanu ar purta negocieri cu lideri PSD pentru a prelua portofoliile rămase vacante după demisia miniştrilor ALDE, astfel încât varianta remanierii guvernamentale să devină posibilă.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat marţi că în CExN se va decide dacă va fi adoptată soluţia unei remanieri sau a unei restructurări a Guvernului.

“Au fost discuţii şi ieri la CExN, pe aceste doua variante, fie remaniere, fie restructurare. Înţeleg că este mai simplă calea remanierii, acolo unde este necesar jumătate plus unu din cei prezenţi în sală. Mai departe, celelalte variante sunt cele pe care juriştii le vor prezenta. Se va lua o decizie în partid pe care dintre cele două căi se va merge”, a adăugat Teodorovici.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă