7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu, despre un final cu happy-end pentru două personaje patetice

Tăriceanu, despre un final cu happy-end pentru două personaje patetice

“Final cu happy-end, am putea spune, pentru două personaje patetice. Procurorul prigonitor de disidenţi pleacă acasă decorat de societatea ‘civilă’ şi cu o pensie uriaşă, care îi va asigura o bătrâneţe relaxată. O relaxare pe care nu a avut-o şi nu o are niciun fost deţinut politic al statului comunist. Nu e suficient că au fost hăituiţi şi umiliţi pe vremuri, au ajuns să fie umiliţi şi azi. De data asta de presa aflată pe ştatele de plată ale statului-paralel, de vocile intelectualilor năimiţi prin pădurea Băneasa, de decoraţiile de mâna a patra aruncate de preşedinte la presiunile altora… Preşedintele pleacă şi el, în week-end, pentru Paşti, ca să se bucure de tihnă, alături de cei dragi, mulţumit că a ‘rezolvat-o’ cu bine”, a scris Tăriceanu, sâmbătă, pe Facebook.

Acesta susţine că preşedintele Iohannis şi-a creat o imagine de complice al regimului îndreptat împotriva cetăţeanului, transmite Agerpres. “Aţi rezolvat-o, domnule preşedinte, dar aşa cum le rezolvaţi dumneavoastră pe toate: tardiv, superficial şi satisfăcător doar pentru cei din tabăra dumneavoastră. Prea târziu, domnule preşedinte, niciun decret de decorare ori de pensionare nu va şterge imaginea cu care veţi rămâne în ochii noştri: aceea de complice al regimului îndreptat împotriva cetăţeanului. De ieri ori de azi!…”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează Administraţia Prezidenţială. Augustin Lazăr a fost eliberat din funcţie ca urmare a pensionării începând cu 27 aprilie.

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă