15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu acuză iresponsabilitatea lui Orban privind mall-urile

Tăriceanu acuză iresponsabilitatea lui Orban privind mall-urile

“Cu fiecare zi care trece, cu fiecare apariţie publică sau opinie pe care o emit, îţi dai seama cât de puţin pregătiţi sunt aceşti băieţi de la guvernare! Cum altfel să-ţi explici declaraţia lui Orban care spune că hotărârea cu privire la deschiderea mall-urilor se va lua cu 3-4 zile înainte de încetarea stării de alertă?! E clar că nici unul nu a condus vreodată ceva (poate doar autoturismul propriu) şi nu are idee cum e să-ţi faci un minim plan, să te aprovizionezi, să te pregăteşti etc! E clar că nu au habar că un mall este o fabrică în toată puterea cuvântului cu zeci de magazine şi sute de oameni care trebuie chemaţi, organizaţi, instruiţi pentru noile condiţii. Ei cred că un mall este o maşină în care te urci, îi dai cheie şi hai la şosea! Până şi la maşina aia mai trebuie să-i faci o programare la service, la spălătorie!”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

Tăriceanu aminteşte că şi în cazul deschiderii teraselor, guvernanţii au procedat la fel.

“Aşa au făcut şi cu terasele. Le-au spus bieţilor oameni cu doar o zi înainte că pot deschide, fără să le dea vreun ghid, vreun ordin de ministru, nimic! Nu au pic de respect pentru cei care produc. Nu au pic de respect pentru cei care muncesc. Nu-i interesează decât voturi, voturi şi iar voturi! Las’ că vine şi vremea aia şi o să vă săturaţi de voturi!”, a mai adăugat Tăriceanu.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că o decizie în privinţa redeschiderii mall-urilor va fi luată de autorităţi cu 3-4 zile înainte de data de 15 iunie şi se va fundamenta pe evaluarea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi a Consiliului ştiinţific de suport care funcţionează alături de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

“Noi am gândit un plan de relaxare în paşi, din 15 în 15 zile, pe baza evaluărilor făcute de specialişti în funcţie de riscul epidemiologic aferent fiecărui tip ce activitate. Sigur că este posibilă şi că ne dorim, încetul cu încetul, reluarea tuturor activităţilor, deocamdată este prematur să spunem 100%. Avem în vedere şi acest lucru, să deschidem mall-urile, să deschidem şi alte activităţi, dar numai după o evaluare care va fi făcută cu 3-4 zile înainte de data de 15 iunie vom lua o decizie. Decizia se va fundamenta pe evaluarea Consiliului ştiinţific de suport care funcţionează alături de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, va fi luată în funcţie de evaluările INSP şi în funcţie de poziţiile de la nivelul comisiei anti-COVID care funcţionează la Ministerului Sănătăţii”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă mall-urile vor fi redeschise după data de 15 iunie.

El a adăugat că Guvernul îşi doreşte să ia “decizii cât mai rapide”, dar “asta depinde de evoluţia epidemiei”.

Cele mai citite

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...

Turcia întârzie încheierea acordului de deminare în Marea Neagră între România, Bulgaria și Ucraina

Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România şi Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării...

Cum poți să consumi urzicile

Urzicile sunt la foarte mare căutare primăvara, iar asta mai ales datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă pentru sănătate și nu numai. Prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă