E mai mult decît o tactică antidemocratică, fără nici cea mai vagă aparență de validitate într-un stat de drept autentic. E un obiectiv. O țintă. Un scop. E Target-ul.
În 2016, singurele lucruri serioase pe care guvernul Cioloș le-a organizat bine potrivit legii au fost alegerile locale și parlamentare. Ambele au fost pierdute catastrofal, potrivit legii, de echipa Cioloș&asociații. În cele două episoade traumatizante echipa a priceput că respectarea, eventual riguroasă, a legii e perdantă. Deci a cotit-o transparent, ostentativ spre tactici insurgente în stradă și în parlament. Cu contribuția asumată politic a mizanscenei poporului revoltat ieșit în drum, majorității instalate formal la putere după 2016 i s-a contestat din primul moment dreptul de a legifera, dreptul de a aplica legea, ba chiar și dreptul de a enunța pretenția să fie respectată legea. Penalii și proștii nu pot avea astfel de pretenții, desigur. Pas cu pas, s-a ajuns ca acum invocarea ca argument a oricărei norme legale să fie cel mult o glumă. Căci legea e un produs infracțional al penalilor. Or, de aici înainte zace, varză, neantul.
Prin urmare, Target-ul protestelor nelegale # este înhumarea principiului legalității în context. Aberația logică că tu susții statul de drept încălcînd demonstrativ legea nu e defel o aberație. Ea transmite constant mesajul subliminal că actuala putere formală e incapabilă să livreze siguranță – cel mai sensibil și mai periculos de incitat parametru reactiv al psihologiei colective. Se contează pe frică și insecuritate, ventilate prin toate canalele disponibile. Se construiește iluzia apocalipsei.
Nu degeaba purtătorul de cuvînt al acestei aventuri primejdioase, Klaus Werner Iohannis, vorbește în buclă de-o vreme despre “guvernare haotică”. Tot astfel se explică și de ce mitingul de la 10 august nu s-a mai obosit să-și facă rost de o justificare concretă, ci s-a mulțumit doar cu un slogan abjectiv care să potențeze spulberarea oricărei forme rezonabile de conviețuire socială, începînd cu bunul simț, abrogat prin “înjurătura care ne unește” ca marcă și combustibil ale unei noi revoluții.
În atare condiții, viitorul perimetrului nostru public&privat are absolut toate șansele să fie impus de actuala elită insurecțională, a cărei capacitate maximă de plusvaloare in afacerile publice s-a redus deocamdată la a scanda în grup o abjecție în mijlocul cîtorva, puține, intersecții. Însă este la fel de foarte probabil ca atunci cînd insurecționala va ajunge în toate fotoliile puterii formale, ideea de legalitate să fi fost compromisă plenar, conform deja descrisului Target tactic. Atunci, singura regulă ordonatoare în societate va rămîne sloganul abjectiv atît de drag superclasei recent gazate de tiranie. Accesoriul inevitabil, chiar obligatoriu, va fi nu legea, ci bîta. Bîta, fie în capul oricui s-ar opune transformării perimetrului într-o cazarmă, fie în scăfîrliile celor care au organizat, promovat și atins Target-ul curent. Fie bîta în majoritatea absolută a capetelor, administrată ultraechitabil, pe principiul contribuției reciproce a tuturor românilor de la orașe și sate, precum și din diaspora.
În Ucraina, scenariul ăsta n-a fost o glumă. Nici în fosta Iugoslavie n-a fost deloc o glumă. De ce să nu turnăm acelasi scenariu si aici, cu toate beneficiile, dacă tot ne-am apucat printr-o operațiune relativ vînjoasă de PR să vindem România actuală ca un stat eșuat, ca o variantă a Siriei din NATO și UE? Ar fi păcat să se rateze o asemenea oportunitate.
