14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăSurse: Dăncilă, la tratative cu Iohannis

Surse: Dăncilă, la tratative cu Iohannis

Întâlnirea are loc după ce miercuri preşedintele Iohannis a cerut demiterea imediată a miniştrilor Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan.

„Cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenţionat prost aceste alegeri trebuie să plătească cu funcţia. Atenţie, vorbesc de urmarea politică. Că ulterior se găsesc şi alte probleme este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză. Aşadar, fiindcă nu au ştiut să-şi dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe şi a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat!”, a declarat preşedintele.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că „preşedintele are dreptul să îşi exprime orice opinie, dar când vorbeşte despre o demitere trebuie să aibă o bază pentru a cere demisia cuiva nu doar pe bază de gânduri, întrebări, presiuni şi aşa mai departe”. Meleşcanu a spus că nu demisionează.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seară, la sediul MAI, că îşi va depune demisia din funcţie doar când partidul îi va cere acest lucru. “Nu imi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, a spus Dan. 

Tot miercuri, Viorica Dăncilă i-a trimis şefului statului propunerile de numire a patru noi miniştri.

Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlăţean, pentru Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, care în prezent asigură interimatul la acest minister, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deţinut acest portofoliu.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...
Ultima oră
Pe aceeași temă