7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăȘpaga pentru altul, dezincriminată

Șpaga pentru altul, dezincriminată

Proiectul a fost inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu și a fost semnat de 15 social-democrați printre care și Andreea Cosma.  Inițiatorii au propus modificarea legii pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (78/2000). Prin modificarea propusă este urmărită eliminarea sintagmei „sau pentru altul“ în ceea ce priveşte acţiunea prevăzută de articol, dar şi precizarea expresă că foloasele trebuie să fie „materiale“. Astfel, după modificarea aprobată tacit o serie de fapte vor fi pedepsite cu închisoarea de la unu la cinci ani ”dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite”. Este vorba de ”efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale”. De asemena, legea sancționează și ”folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”. Proiectul parlamentarilor PSD a fost aprobat, tacit, adică fără dezbateri în plen, pentru că a fost depășit termenul de dezbatere de 45 de zile. Acest procedeu este folosit atunci când parlamentarii vor să evite discutarea subiectelor delicate și preferă ca astfel de acte normative să fie aprobate fără dezbateri. Proiectul va ajunge la Camera Deputaților, for decizional.

 

 Motivarea amendamentelor

Legea în vigoare, în schimb, reglementează pedepsirea cu închisoarea de la unu la cinci ani a unor fapte ”dacă sunt săvâarșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”. Este vorba de ”efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale”. De asemenea, este pedepsită ”folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”. Cătălin Rădulescu, cel care semnează expunerea de motive, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare de pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. El a găsit o explicație inedită pentru modificarea actului normativ. ”Sintagma <<pentru sine sau pentru altul>> a urmărit, înconcepția legiuitorului, evitarea situației în care autorul faptei, deși comite o infracțiune, ar putea să invoce, în apărarea sa, faptul că nu este beneficiarul foloaselor rezultate, în fapt, o asemenea abordare nu are legătură cu realtatea. Astfel, este absurd să presupunem faptul că o persoană comite o asemenea infracțiune fără nici un fel de interes ori beneficiu personal, doar pentru a aduce foloase necuvenite unei terțe persoane,” se arată în expunerea de motive. ”Dacă acest interes nelegitim şi beneficiul rezultat nu aparţin, cel puţin parţial, şi autorului, atunci nu poate fi vorba de o infracţiune de corupţie sau asimilată unei infracţiuni de corupţie. Este esenţial să se determine o legătură certă între fapta incriminată şi beneficiul rezultat, în favoarea făptuitorului “, se mai afirmă în expunerea de motive.

Proiectul este semnat și de alți parlamentari PSD, printre care și deputatul Andreea Cosma, trimisă în judecată în decembrie 2015 de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu.

 

 Legile lui Rădulescu, votate pe bandă rulantă

Președintele comisiei speciale pe legislația din justiție, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat ieri că va solicita să fie desesizată comisia juridică pe proiectele lui Rădulescu, pentru ca ele să vină la comisia specială și să primească ”raport de respingere”. Însă, de fiecare dată când Rădulescu a făcut o propunere care a stârnit controverse, liderii PSD s-au distanțat de acesta doar la nivel verbal.

În ultima perioadă, Parlamentul a aprobat, prin vot sau tacit, mai multe proiecte ale deputatului Cătălin Rădulescu, chiar dacă la depunerea lor PSD s-a dezis oficial de acestea.

*Conflictul de interese și incompatbilitățile se prescriu după trei ani de zile – proiect aprobat prin vot de Camera Deputaților

* Același proiect prevede că aleșii locali au liber la funcţii și activități în sectorul privat

*Senatul numește procurorii șefi în locul președintelui – proiect aprobat tacit de Camera Deputaților

*Apelurile la Înalta Curte pot fi declarate doar în favoarea inculpaților – proiect aprobat tacit de Camera Deputaților

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă