21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăSilviu Predoiu: "Nu găsește dl. Ciolacu un intelectual și pentru prim-ministru?"

Silviu Predoiu: “Nu găsește dl. Ciolacu un intelectual și pentru prim-ministru?”

Analistul politic Silviu Predoiu, fost director al SIE, lansează o întrebare către Marcel Ciolacu, după ce acesta anunțase că PSD va susține pentru funcția de președinte al României “un intelectual”.

Predoiu îl întreabă pe Ciolacu dacă PSD nu poate găsi un intelectual și pentru funcția de premier al României. Întrebarea este pusă ironic, în condițiile în care, în anul 2023, postul de premier urmează să-l preia Ciolacu.

“Îmi place cum formulează dl. Ciolacu soluția, punând în antiteză omul politic din PSD-ul de azi cu intelectualul. Nu mi-e clar ce înțelege șeful PSD prin intelectuali, din moment ce nu-i găsește în PSD-ul atât de bine populat de rectori, profesori universitari, deținători de doctorate și autori de cărți, dar văzîndu-i pe colegii domniei sale (din guvern, parlament sau de la diversele agenții și instituții cu conducere politică) la treabă, cred că are mare dreptate, nicio tangență între omul politic și intelectual.

Oricum, ar fi interesant să știm și noi care sunt criteriile avute în vedere de dl. Ciolacu pentru recunoașterea unui intelectual, nu de alta dar să nu uităm că am aflat, de la același domn Ciolacu, că numirile pe ici pe colo, prin funcții importante, se fac nu pe bază de competențe ci din rândul celor care ”nu au mai avut loc pe liste”.

Și, apropos, dacă tot a avut această revelație, nu găsește dl. Ciolacu un intelectual și pentru prim-ministru, că și acesta este la fel de important ca președintele? Sau aici ne salvează și se sacrifică dumnealui?”, scrie Silviu Predoiu într-o postare pe Internet.

Alegerile prezidențiale din România vor fi în anul 2024. Actualul președinte, Klaus Iohannis, nu mai poate candida pentru că este deja la cel de-al doilea mandat. Dar opinia lui Iohannis va avea probabil un rol în stabilirea candidatului PNL.

Silviu Predoiu este general în rezervă și consultant politic

Predoiu, cel care-l ironizează pe Marcel Ciolacu, este general în rezervă. A fost director adjunct al SIE iar în anul 2007 a fost director interimar al SIE. După ce a trecut în rezervă, Predoiu s-a remarcat drept consultant politic.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă