21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăEXCLUSIV Senatul face copy-paste după Bloomberg. Țigările aprind scandalul la Parlament

EXCLUSIV Senatul face copy-paste după Bloomberg. Țigările aprind scandalul la Parlament

În ultima perioadă, parlamentarii au dat semne că vor să restrângă privilegiile de care se bucură organizațiile non-guvernamentale.

Însă nu toate ONG par să primească același tratament, unele dintre ele fiind de-a dreptul favorizate. Este și cazul Fundației Bloomberg, care finanțează proiectul “Iniţiativa 2035 – Fără Tutun” și care se pare că a intrat în grațiile senatorilor, mai exact al celor care fac parte din Comisia pentru Sănătate Publică.

Comisia cu pricina a organizat joia trecută, la Palatul Parlamentului, o dezbatere “cu privire la impactul activităților de marketing ale industriei tutunului asupra sănătății și respectării drepturilor fundamentale ale copiilor și tinerilor din România”, după cum se menționa în invitația trimisă presei. Tot aici se preciza că la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice, academice, medicale, dar și ai organizațiilor non-guvernamentale cu preocupare constantă pentru reducerea impactului consumului de tutun. Nicio mențiune despre intenția de a invita și reprezentanții industriei tutunului, care este al doilea mare contribuabil la bugetul statului, după cel petrolier.

Doar două mici deosebiri 

Dar nu asta e problema principală, ci ceea ce s-a întâmplat ulterior. După ce evenimentul s-a consumat, Senatul României a dat publicității un comunicat de presă.

Lucru normal și obligatoriu, numai că documentul este luat copy-paste după un alt comunicat, emis de “Iniţiativa 2035 – Fără Tutun”, programul coordonat de Ramona Brad și finanțat de Fundația Bloomberg.

Cele două comunicate seamănă ca două picături de apă, cu două mici deosebiri: la paragraful 8 a fost inversată ordinea – Convenția Drepturilor Copilului este pusă înaintea enumerării drepturilor și, în același paragraf 8, figurează “Următoarea etapă este consumul curent….” în loc de “urmând consumul curent…”, așa cum era în documentul Inițiativei.

Mai jos, textul organizației non-guvernamentale și, apoi, cel al Senatului:

Întrebarea care se pune în mod firesc este dacă este normal și etic ca cea mai importantă putere în stat, cea legislativă, în speță ditamai Senatul României, să preia cuvânt cu cuvânt un document redactat de o ONG. Mai mult, senatorii preiau identic și propunerile legislative înaintate de respectiva ONG. Pe lângă interzicerea reclamei la IQOS și Glo, dispozitive de fumat fără aprinderea tutunului, proiectul conține și interzicerea expunerii pachetelor de țigări în magazine (adică impune vânzarea țigărilor pe sub tejghea). Această practică nu este întâlnită la nivelul Uniunii Europene decât în Marea Britanie, care acum se pregătește să părăsească blocul comunitar.

Florian Bodog o dă la-ntors

„România liberă“ a vrut să afle cum a fost posibil ca Senatul României să răspundă, practic, la ordinele unei organizații non-guvernamentale. Contactat de RL, senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătății și, acum, membru al Comisiei de Sănătate Publică, a dat o declarație diplomatică: “Dezbaterea fiind organizată de ONG, cred că Senatul a preluat comunicatul lor”.

Am insistat și l-am întrebat dacă i se pare normal acest lucru, iar senatorul a bătut în retragere: „Eu nu comentez chestiunea asta, pentru că nu am văzut comunicatul, care a fost redactat de cei de la presă. La revedere”.

Lucrurile nu au fost nici pe departe lămurite, mai ales că dezbaterea la care invitați de marcă au fost senatorii Florian Bodog și Emanuel-Gabriel Botnariu a fost prezidată de directorul programului „Iniţiativa 2035 – Fără Tutun”, Ramona Brad.

Tutunul e nociv sănătății, dar benefic pentru buget

Nimeni nu contestă efectele negative ale tutunului, însă până acum nicio țară din lume (cu excepția Turkmenistanului, țară condusă cu mână de fier de dictatorul Gurbanguli Berdimu-hamedov) nu și-a permis să interzică vânzarea țigărilor, din considerente bugetare. Cu prilejul dezbaterii de la Palatul Parlamentului, Ramona Brad a declarat că România se află în acest moment pe locul patru printre ţările europene la consumul de tutun la copiii de 13-15 ani, 223.000 de copii fumând la această vârstă. „Discuţia de astăzi trebuie să cuprindă toate acele legislaţii care privesc reducerea consumului de tutun şi care trebuie să contribuie sinergic la reducerea acestei prevalenţe. Sunt două direcţii clare pe care le urmărim: pe de o parte, să avem o interdicţie cuprinzătoare, aşa cum este de fapt legislaţia în vigoare a oricărei forme de publicitate şi promovare a produselor din tutun, şi a doua direcţie este să facem intervenţii pe toate acele legi care privesc reducerea consumului de tutun şi care au lipsuri istorice, care permit producătorilor de tutun în acest moment să eludeze aceste legi în diverse forme: fie pentru că sunt noi produse şi sunt altfel definite, fie pentru că găsesc alte subterfugii de a ocoli reglementările“, a afirmat Brad.

La rândul său, medicul pneumolog Florin Mihălţan consideră că cifrele sunt îngrijorătoare, pentru că tineretul rămâne în continuare „în mirajul ţigărilor“ convenţionale şi al tutunului fără fum. „Este un deficit de educaţie la acest nivel care trebuie compensat prin acţiuni care încep în multe ţări de la nivel de grădiniţă şi în şcoli. Legea trebuie integrată într-un complex de alte măsuri, care ţin de preţul pachetului de ţigări, de aceste iniţiative de protecţia copilului mic şi a tânărului, dar mai ales de lecţii care să aibă această valenţă de a preveni debutul ca fumător. Preţul pachetului de ţigări în România este departe de topul pachetului de ţigări în multe alte ţări, cum ar fi Marea Britanie, Irlanda, ţările nordice. Se ştie că una din manetele care acţionează foarte bine mai ales la nivel de copii, tineret este creşterea acestui preţ. O creştere cu 10% a preţului pachetului de ţigări duce la o scădere a prevalenţei cu 2 până la 5% şi acţionează în special la grupa de vârstă mică“, a susţinut Mihălţan.

Cele mai citite

UE se angajează să aloce 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor

Uniunea Europeană va aloca 3,5 miliarde de euro (3,71 miliarde de dolari) pentru a proteja oceanele și a promova durabilitatea printr-o serie de inițiative...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Primirea României în Schengen este prezentată de Comisia Europeană drept “recomandare” pentru anul 2025

Comisia Europeană recomandă Consiliului UE, cu privire la situația Spațiului Schengen, "să ia o decizie finală și să stabilească o dată adecvată pentru ridicarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă