21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăSenatul a reexaminat Statutul aleșilor locali

Senatul a reexaminat Statutul aleșilor locali

Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, a fost adoptat în urma reexaminării, cu 78 de voturi “pentru”, 28 “împotrivă” (PNL şi USR) şi o abţinere, în forma aprobată de Camera Deputaţilor.

“Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum şase luni”, se arată în textul legislativ adoptat de Senat în urma reexaminării.

Senatorul USR Florina Presadă a subliniat, în plen, că forma actului normativ adoptat de Senat reprezintă o “slăbire a criteriilor de integritate publică”.

“Cel mai problematic lucru este că nu se mai reţine decât o sancţiune echivalentă cu diminuarea cu 10% a indemnizaţiei consilierului local timp de şase luni. Noi interpretăm această nouă reglementare ca o tentativă de a scăpa de măsura complementară pe care o dispunea ANI, în astfel de cazuri de conflict de interese, şi anume interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică eligibilă timp de 3 ani de la constatarea acestui conflict de interese. Avem de-a face cu o încercare de a slăbi criteriile sau standardele de integritate în funcţia publică”, a spus Presadă.

Liberalul Daniel Fenechiu a anunţat votul negativ al senatorilor PNL, subscriind argumentelor prezentate de senatorul USR Florina Presadă.

Curtea Constituţională a României a admis pe 16 octombrie 2018, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii privind Statutul aleşilor locali.

Senatul este cameră decizională.

Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă