10.9 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăPoliticăSenatul a aprobat creșterea fondului de carte din bibliotecile școlare

Senatul a aprobat creșterea fondului de carte din bibliotecile școlare

Forma iniţială a propunerii a fost modificată, în baza amendamentelor aduse la nivelul Comisiei pentru învăţământ. Astfel, finanţarea bibliotecilor şcolare se face din bugetul anual al unităţilor de învăţământ de stat în cadrul cărora funcţionează, din fondurile alocate din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. De asemenea, autorităţile locale pot finanţa bibliotecile şcolare. Totodată, MEN prevede în bugetul propriu fonduri destinate exclusiv pentru achiziţia de documente specifice bibliotecilor din subordine.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002 a fost iniţiată de deputatul liberal Ovidiu Raeţchi, alături de care au semnat 39 de parlamentari ai PNL, USR, ALDE, PMP, UDMR.

În expunerea de motive se arată că România este, conform unor studii recente, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte piaţa de carte, “fapt care arată lipsa unei strategii-cadru şi a unei analize serioase cu privire la încurajarea lecturii”, prin măsuri active de stimulare a pieţei.

“Pentru a încuraja consumul de bunuri culturale, implicit de cărţi, un rol important îl are reţeaua de librării şi biblioteci. În cazul acestora din urmă, numărul lor a fost în continuă scădere de la începutul anilor 2000, potrivit Institutului Naţional de Statistică – doar în 2016 au fost închise 208 unităţi, iar conform unor estimări din 1990 până în prezent au fost închise în total în jur de 2.000 de biblioteci la nivel naţional. Potrivit unor statistici publicate de INS în 2017, numărul utilizatorilor activi ai bibliotecilor a fost de peste 3,4 milioane persoane în anul precedent, cei mai mulţi dintre aceştia fiind utilizatori ai bibliotecilor şcolare – 49,2%”, relevă documentul.

Conform unui comunicat transmis de USR, impactul bugetar al iniţiativei legislative va fi de 20 de milioane de lei anual.

“Educaţia pentru lectură trebuie să fie unul din principalele obiective ale actului educaţional. Actualul amendament asigură că bibliotecile şcolare vor putea să le ofere copiilor cărţile pe care le studiază la clasă, precum şi eventualele lecturi suplimentare recomandate de dascăli. Dragostea de carte, dragostea de lectură trebuie susţinută activ de stat, iar profesorii de limbă şi literatură vor avea la dispoziţie cărţi noi şi interesante pe care să le recomande copiilor”, a precizat senatorul USR Vlad Alexandrescu. 

Cele mai citite

Transformând problemele în oportunități – 5 abordări proactive pentru a deveni un manager mai bun

În lumea complexă și dinamică a managementului, abilitățile de leadership și capacitatea de a gestiona o echipă de angajați sunt cruciale pentru succesul organizației....

Eko News: Pionieratul Jurnalismului Digital în Era Informației

Într-o eră dominată de fluxul rapid și adesea neîntrerupt de informații, discernământul și integritatea în jurnalism devin nu doar valoroase, ci esențiale. Eko News,...

Servicii de închiriere animatori copii pentru zile de naștere

Chiar dacă serviciile de animație pentru copii sunt disponibile pe piață doar de câțiva ani, asta nu înseamnă că discutăm despre un concept nou....
Ultima oră
Pe aceeași temă