14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăSenatorii și-au luat măsuri pentru a nu lipsi de la deschiderea anului...

Senatorii și-au luat măsuri pentru a nu lipsi de la deschiderea anului școlar

“Este deschiderea anului şcolar, parlamentarii vor fi prezenţi în teritoriu la aceste activităţi”, a spus preşedintele de şedinţă, Adrian Ţuţuianu.

Marţi vor avea loc şedinţa Biroului permanent al Senatului şi plenul, iar miercuri senatorii vor lucra în comisiile permanente.

“Am convenit în cadrul şedinţei Biroului permanent de astăzi (n.r. – miercuri) ca, în măsura în care vom avea un număr important de rapoarte primite de la comisiile de specialitate, este posibil ca în şedinţa Biroului permanent de marţi să decidem să organizăm o şedinţă de plen şi în cursul zilei de miercuri”, a adăugat Ţuţuianu.

Joi, senatorii vor lucra tot în comisii, iar vineri şi sâmbătă au activităţi în circumscripţiile electorale.

Programul de lucru al Senatului pentru săptămâna viitoare a fost adoptat cu unanimitate de voturi de plen.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă