Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Senat: Grupul parlamentar PMP nu mai funcţionează

Grupul parlamentar PMP din Senat nu mai funcţionează după ce luni senatorul Iustin Talpoş şi-a anunţat, în plen, demisia din acest grup şi trecerea la Partidul Social-Democrat.

Share

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

04.06.2018 - 18:59

"Vreau să vă anunţ că demisionez din grupul parlamentar PMP şi începând de azi voi activa în grupul parlamentar al PSD", a declarat Talpoş, citează Agerpres.

În context, liderul grupului parlamentar social-democrat din Senat, Şerban Nicolae, a precizat că grupul parlamentar PSD reprezintă jumătate plus unu din totalul senatorilor, în urma anunţului făcut de Talpoş, coroborat cu cel făcut săptămâna trecută de Ion Ganea, care, de asemenea, a demisionat din PMP pentru a trece la social-democraţi.

"În urma anunţului făcut de domnul sentor Talpoş, coroborat cu cel făcut de domnul senator Ganea săptămâna trecută, grupul parlamentar al PSD din Senatul României numără 68 de senatori plus cel care vă vorbeşte, ceea ce înseamnă că la acest moment grupul nostru reprezintă jumătate plus unu din total senatori, aşa cum se prezintă astăzi", a menţionat Nicolae.

El a adăugat că, în aceste condiţii, grupul parlamentar al PMP nu mai funcţionează, întrucât nu mai întruneşte numărul minim de membri, respectiv şapte.

"Aş vrea să pun în discuţie şi să luăm notă de faptul că la acest moment funcţionează, potrivit regulamentului, doar cinci grupuri parlamentare, întrucât grupul parlamentar fost al PMP nu mai întruneşte numărul minim de membri, respectiv cel de şapte. Vă rog să luăm act de acest lucru", a subliniat senatorul PSD.

Senatorul Ion Ganea şi-a anunţat în plen, săptămâna trecută, demisia din PMP şi a precizat că îşi va continua activitatea în grupul PSD.

Potrivit regulamentului Senatului, un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă cuprinde cel puţin şapte senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale.

Comentarii

loading...