7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăŞeful Senatului s-a întâlnit cu ambasadorii din ţările UE

Şeful Senatului s-a întâlnit cu ambasadorii din ţările UE

“Peşedintele Senatului a subliniat că România este o ţară ai cărei cetăţeni au o orientare puternic pro-europeană şi cu o poziţionare favorabilă unei integrări mai profunde, bazate pe principiile şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene: unitate, solidaritate, convergenţă şi tratament egal al statelor membre. În context, a reiterat faptul că ţara noastră, alături de celelalte state membre, participă la dezbaterile curente cu privire la viitorul UE şi urmăreşte să aducă contribuţii corespunzătoare experienţei, localizării ei geografice şi propriilor ambiţii, sperând că UE, în diferitele sale formate instituţionale, le va integra în spiritul coeziunii şi solidarităţii”, se arată în comunicatul de presă al Senatului.

Totodată, Tăriceanu le-a transmis ambasadorilor că MCV tinde să devină un mecanism politic.

“Preşedintele Senatului s-a pronunţat împotriva acelor măsuri care ar conduce la adâncirea clivajelor existente la nivelul UE, în special între Est şi Vest, făcând apel la respectarea unui principiu fundamental al Uniunii potrivit căruia toate statele membre sunt parteneri egali, în drepturi, demnitate şi oportunităţi. Dl Călin Popescu-Tăriceanu a semnalat în acest context preocuparea din ce în ce mai accentuată cu privire la MCV şi riscul ca prin transformarea unui mecanism tehnic într-unul politic acesta să devină un instrument ineficient. Domnia sa a opinat că acest aspect ar trebui reanalizat în dialogul dintre Statele Membre şi Comisie în vederea concluzionării că MCV şi-a îndeplinit, în principalele sale aspecte, misiunea pentru care a fost instituit cu un larg consens politic la nivel naţional, în urmă cu 11 ani”, mai transmite sursa citată.

Tăriceanu a transmis şefilor misiunilor diplomatice ale statelor membre UE că ţara noastră continuă să acorde o importanţă deosebită aderării la Acordul de la Schengen, dar că românii au şi aşteptări, care întârzie să apară.

Nu a fost evitat nici subiectul legilor Justiţiei, Tăriceanu precizând care este scopul modificărilor.Totodată, le-a cerut ambasadorilor ca atunci când vor să transmită din experienţa lor, să o facă pe căile diplomatice consacrate.

 
“În dialogul pe această temă cu şefii misiunilor diplomatice din statele membre UE, înaltul demnitar a subliniat că Parlamentul este forul legislativ şi reprezentativ suprem şi instituţia care are legitimitatea şi responsabilitatea de a adopta legi prin care să fie asigurate independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Domnia sa a recomandat acelor misiuni diplomatice care doresc să împărtăşească din experienţa naţională în domeniile de referinţă aflate pe agenda cetăţenilor şi implicit a Parlamentului, să comunice cu autorităţile pe canalele consacrate de reglementările şi cutumele diplomatice astfel încât relaţiile bilaterale să fie cultivate în spirit amical şi de respect reciproc”, mai arată sursa citată.

12 state partenere, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii, au transmis zilele trecute, autorităţilor române un mesaj comun prin care cer să nu fie slăbit statul de drept prin modificarea Codurilor penale şi de procedură.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă