Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată după ce USR a ocupat tribuna centrală

Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată marţi după ce senatorii USR au ocupat tribuna centrală a sălii de plen, întrerupând discursul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 19.12.2017 - 13:51

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că suspendă şedinţa până când va fi restabilită ordinea în sală.

Plenul Senatului a început marţi dezbaterea legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, după ce comisia specială condusă de Florin Iordache a finalizat luni seară discuţiile pe marginea actului normativ, iar raportul le-a fost distribuit senatorilor după debutul şedinţei de plen. Opoziţia a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a legii privind statutul magistraţilor, dar cererile au fost respinse prin vot.

Liberalii au fost primii care au solicitat amânarea dezbaterii legii privind statutul magistraţilor. Senatorul Mario Oprea a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a legii 303/2004 şi a legii 304/2004, motivând că regulamentul Senatului prevede că raportul unei legi dezbătute în comisie trebuie distribuit cu trei zile înaintea discuţiei din plen. ”Am primit raportul azi la 10:25”, a spus Oprea.

Supusă la vot, solicitarea liberalilor a fost respinsă cu 71 de voturi ”împotrivă” şi 38 de voturi ”pentru”.

Şi PMP a solicitat amânarea pentru sesiunea parlamentară viitoare a dezbaterilor pe marginea legilor Justiţiei. 

”Parte din modificările făcute acestor legi sunt bune. Sunt legi care funcţionează de 13 ani şi s-au putut constata zone înb care se impun anumite ajustări. Pe de altă parte, datorită vitezei cu care s-a lucrat, s-au făcut şi erori formidabile. (...) Pe fondul discuţiilor din societate cred că cel mai bine pentru Parlament ar fi să lase perioada de vacanţă ca o perioadă de dezbatere pentru forma la care s-a ajuns pe aceste legi, să se poată transmite mesajul corect, să se poată recepta de la societate îngrijorările şi să scoatem nişte legi pe care şi societatea şi politicienii să le aprobe”, a spus liderul PMP, Traian Băsescu.

El a adăugat că senatorii PMP se vor retrage din sală în cazul în care se menţin pe ordinea de zi legile justiţiei.

Propunerea sa a fost, de asemenea, respinsă de plenul Senatului cu 72 de voturi ”împotrivă” şi 38 de voturi ”pentru”.

La rândul lor, cei de la USR au solicitat retrimiterea la comisie pentru 60 de zile a legilor justiţiei.

”Magistraţii au intrat în grevă şi au ieşit pe treptele tribunalelor, nu putem trata cu uşurinţă acest lucru. Suntem pe punctul de a modifica echilibrul puterilor în stat, iar acest lucru nu se poate face într-o zi sau într-o săptămână”, a spus senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Şi solicitarea sa a fost respinsă de plen cu 73 de voturi ”împotrivă” şi 38 de voturi ”pentru”.

Proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor se află pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a plenului Senatului, care este for decizional pe această lege. Cu o zi în urmă, Comisia Iordache a adus mai multe modificări proiectului, faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, unul dintre amendamente fiind că preşedintele poate refuza motivat, o singură dată, numirea şefilor Parchetului General, DNA şi DIICOT, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

Comentarii

loading...