8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăScenariile războiului dintre Palate

Scenariile războiului dintre Palate

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că va refuza propunerile înaintate de prim-ministrul Viorica Dăncilă pentru portofoliile de la Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor. ”Ieri am semnat decretele de revocare, care au fost şi publicate şi s-a văzut că decretele mele se publică în aceeaşi zi. Nu am formulat încă un răspuns de refuz, pentru că asta va fi, voi refuza propunerile înainte de prim-ministru, pentru că aici avem şi argumente de legalitate, dar şi de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă, până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicităţii inclusiv argumentele pentru care resping propunerile”, a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat, joi, decretele privind vacantarea posturilor de miniştri de la Ministerul Dezvoltării şi de la Ministerul Transporturilor.

Guvernul a transmis preşedintelui revocarea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, propunându-i pe Lia Olguţa Vasilescu şi Ilan Laufer, însă, în 20 noiembrie, preşedintele Iohannis a evitat revocarea titularilor de la cele două ministere – Lucian Şova şi Paul Stănescu – respingând implicit şi numirile Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Ilan Laufer. În 21 noiembrie, Lia Olguţa Vasilescu a fost propusă la Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. Ulterior, Şova şi Stănescu şi-au depus demisiile.

În 7 decembrie, Guvernul s-a adresat Curţii Constituţionale (CCR) iar potrivit deciziei CCR șeful statului trebuie să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru şi să răspundă motivat legat de numirile noilor miniştri.

 

Variantele respingerii

Cum poate evolua acest scandal? De menționat că șeful statului nu a spus la ce set de propuneri va face referire motivarea pe care juriștii de la Palatul Cotroceni o vor redacta în perioada următoare. Aspectul este important din punct de vedere juridic, pentru că decizie mai veche a CCR prevede că șeful statului poate refuza, o singură dată, motivat, o propunere de remaniere.

Teoretic, o primă variantă ar fi ca motivarea care va fi făcută publică săptămâna viitoare să se refere la primul set de propuneri – Ilan Laufer la Dezvoltare şi Olguţa Vasilescu la Transporturi. Și asta pentru că, prin decizia recentă, CCR a statuat că președintele trebuie să motiveze decizia pe care o ia. Însă, în noiembrie, când a primit primul set de propuneri, Iohannis a citit numele restului miniștrilor pe care i-a numit fără a pomeni nimic de cei doi. Cu alte cuvinte, a lipsit orice fel de motivare. Dacă așa se va întâmpla, înseamnă că suntem încă în procedura de prim refuz, iar Guvernul poate face alte propuneri. Evident, cel de-al doilea set de propuneri poate însemna retrimiterea celor două nume din tranșa a doua. Este o variantă care este puțin probabilă, pentru că se potrivește planurilor PSD, nu celor prezidențiale.

Așa cum menționam, între timp,  premierul Viorica Dăncilă a venit cu alte două propuneri: Mircea Drăghici la Transporturi şi Lia Olguţa Vasilescu la Dezvoltare (mutată de la Transporturi). O altă variantă ar fi ca președintele să motiveze respingerea acestui set de propuneri. Potrivit unor juriști, la data trimiterii primelor propuneri, cele două posturi nu erau vacante, pentru că președintele Klaus Iohannis a refuzat să semneze decretele de revocare. Or, președintele a semnat abia joi decretele de revocare, iar vineri a declanșat procedura de refuz. În acest scenariu, motivarea respingerii se va referi la refuzul lui Mircea Drăghici la Transporturi și Lia Olguța Vasilescu la Dezvoltare. Juriștii Aministrației Prezidențiale vor merge pe varianta că este vorba de prima propunere și vor cere premierului să facă o altă propunere. Însă, această viziune intră în coliziune cu viziunea PSD, care l-a acuzat, deja, pe Iohannis că a respins al doilea set de propuneri venite din partea premierului. Mai ales că, în acest scenariu, Lia Olguța Vasilescu ar urma să rămână în afara Guvernului. Cel mai probabil, Guvernul va sesiza din nou Curtea Constituțională care ar urma să arbitreze refuzul prezidențial și să decidă la ce set de propuneri trebuie să se refere motivarea.

 

Modificare legislativă pregătită de PSD

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat că va propune conducerii PSD o inițiativă legislativă care să introducă termene de aplicare a deciziilor CCR și care să explice sintagmele hotărârilor Curții, în contextul acțiunilor președintelui Klaus Iohannis legate de remaniere. „În decizia sa, CCR a spus că instituirea unor termene e la latitudinea Parlamentului, termene în care să se execute spre exemplu remanierea cu tot ceea ce implică ea, adică vacantare de loc, respectiv numirea de miniștri. Deci, în consens cu decizia Curții, evident că se vor institui termene în care președintele trebuie să reacționeze, pentru că în momentul de față a întârziat o astfel de chestiune vreo 40 și ceva de zile, fiindcă nu s-a terminat. Deci asta înseamnă instituirea unor termene. După care evident că trebuie să avem, acolo unde avem termene prevăzute sau expresii care se referă la termene, în sensul de timp, am văzut că au fost încălcate de președinte, probabil invocând că nu le-a înțeles”, a explicat Nicolicea.

Deputatul PSD a oferit ca exemplu cea mai recentă hotărâre a Curții Constituționale, care a decis că există un conflict juridic între Guvern și Președinție, obligându-l pe șeful statului să emită de îndată decretele de revocare a miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării, lucru care nu s-a întâmplat imediat după publicarea deciziei CCR. „Am să dau exemplu. Prin decizia aceasta ultimă, la punctul doi, Curtea spune că președintele va revoca de îndată. Explicația sintagmei «de îndată» este necesară pentru faptul că președintele, ca să pună în aplicare punctul doi, trebuia să aplice de îndată revocarea. Ori el a făcut acest lucru după 16 zile. Nimeni nu cred că își imaginează că de îndată ar însemna 16 zile.  La punctul trei, Curtea zice că președintele trebuie să explice refuzul de îndată. În a 16-a zi zice că mai așteaptă nu știu ce motivare de la consilieri. Adică în aplicarea punctului doi, domnul președinte consideră că de îndată înseamnă 16 zile, iar la punctul trei consideră că de îndată înseamnă 16 zile și cât s-or mai gândi consilierii. Este evident că sintagmele de felul acestea trebuie să fie explicate, adică prevăzute în lege ce înseamnă pentru că am ajuns să facem legi pentru persoane care nu cunosc, se fac că nu cunosc sau sunt abuzive”, a susținut social-democratul.

 

Lazăr nu va fi revocat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu va da curs cererii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr de a cărui activitate este mulţumit. ”Domnul ministru, neavând altă treabă de făcut, mi-a trimis din nou documentele pentru revocare. Nu îl voi revoca pe procurorul general”, a declarat Klaus Iohannis. Întrebat de ce nu va da curs cererii de revocare, Iohannis a spus: ”Am mai explicat, dar îmi face plăcere să mai spun. Sunt mulţumit de activitatea domnului procuror general, face o treabă foarte bună. Explicaţiile domnului ministru nu satisfac rigorile legii”. 

 

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă