12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăScandal în organizația lui Țuțuianu, după scrisoarea contra lui Dragnea

Scandal în organizația lui Țuțuianu, după scrisoarea contra lui Dragnea

 “Săptămâna trecută am avut, miercuri, CEX-ul judeţean. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe puncte, printre care situaţia partidului. Au fost păreri prin care s-a spus că mergem într-o direcţie greşită, scădem în sondaje. S-a discutat ce o să facem. Una peste alta s-a ajuns la concluzia că trebuie o analiză în partid, trebuie luate măsuri de evaluare a guvernării, trebuie remaniaţi miniştrii care nu au performat, că trebuie menţinută coaliţia de guvernare. Dar nu s-a dat un mandat ca preşedintele (Ţuţuianu – n.r.) să iasă cu o scrisoare în care să se ceară ce a cerut. Am citit cu atenţie scrisoarea. Dacă nu ar fi tragică, ar fi hilară. Este tragică, gândindu-ne la consecinţe, hilară pentru că Ţuţuianu cere democratizare, el care are un stil dictatorial de conducere”, a declarat Alexandru Oprea, citat de Mediafax.

Despre colegii din organizaţie care au declarat că Adrian Ţuţuianu a avut mandatul PSD Dâmboviţa ca să semneze scrisoarea, Oprea a afirmat că “sunt cei pe care dumnealui (Ţuţuianu – n.r.) îi controlează”.

Întrebat dacă Liviu Dragnea trebuie schimbat, Oprea a evitat să dea un răspuns: “Sigur că nu se poate spune că a condus partidul perfect, e şi el om. Avem un statut al PSD. Şi nu putem negocia pe tarabă nişte lucruri”.

Alexandru Oprea a deţinut, până în februarie 2018, funcţia de secretar executiv al PSD Dâmboviţa şi a fost preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, acum fiind consilier judeţean. În februarie, i-a fost restras sprijinul politic întrucât PSD Dâmboviţa nu era mulţumit de activitatea lui.

Trei lideri din PSD Dâmboviţa spuneau miercuri că Adrian Ţuţuianu a avut mandatul organizaţiei când a semnat scrisoarea prin care i se cere demisia lui Liviu Dragnea. ”Demersul public asumat de preşedintele Adrian Ţuţuianu a fost, anterior, suspus dezbaterii în Biroul Permanent Judeţean şi Comitetului Executiv Judeţean, acolo unde cvasitotalitatea membrilor a fost de acord cu această conduită de urmat. A fost, aşadar, un mandat pe deplin întărit, din partea Organizaţiei Judeţene, în dreptul căruia domnul Ţuţuianu a acţionat. Mai mult, adaug şi eu, ca preşedinte al Organizaţiei PSD Târgovişte, că susţin acest demers, ca unul care priveşte în jurul său şi simte nevoia unei limpeziri a lucrurilor din mai multe puncte de vedere”, a scris, miercuri, pe Facebook, Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte şi preşedinte al organizaţiei municipale.

De asemenea, Carmen Holban, deputat PSD Dâmboviţa a scris pe pagina de Facebook, miercuri, că are „datoria” să susţină demersul preşedintelui PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

La rândul ei, Oana Silvia Vlăducă spune că demersul lui Adrian Ţuţuianu, pe care îl susţine nu este „un atac la preşedintele Liviu Dragnea, ci o recunoaştere sinceră a situaţiei care apasă”.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă