1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
AcasăPoliticăRusia acuză Occidentul de amestec în alegerile din Republica Moldova și respinge...

Rusia acuză Occidentul de amestec în alegerile din Republica Moldova și respinge acuzațiile ce i se aduc

Rusia a respins acuzaţiile de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova şi a denunţat amestecul occidental în alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea la UE desfăşurate duminică, conform declaraţiilor făcute luni de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit Reuters.

„Au acuzat fără dovezi ţara noastră că se amestecă în treburile interne ale Moldovei şi că încearcă să influenţeze exprimarea voinţei cetăţenilor săi (…), în timp ce Occidentul s-a amestecat deschis în acest proces electoral”, a afirmat Maria Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a denunţat faptul că „politicienii din ţările membre UE au făcut propagandă deschisă în sprijinul actualului guvern moldovenesc şi al aşa-zisului său proiect european în timpul multiplelor lor vizite la Chişinău”.

Rusia e nemulțumită de numărul mic de secții de votare deschise aici

A evidenţiat, de asemenea, faptul că „punctul culminant al campaniei anti-ruse de amploare declanşată de Chişinău a fost decizia de a deschide în Rusia – unde locuiesc între 300.000 şi 500.000 de cetăţeni moldoveni – doar două secţii de votare, în timp ce în SUA şi Europa Occidentală au fost autorizate aproximativ 200”.

„Pe baza numărului de voturi în această etapă putem concluziona că rezultatele votării au fost dezamăgitoare pentru guvernul moldovean şi susţinătorii săi occidentali”, a mai spus Maria Zaharova, referindu-se la marja redusă cu care a câştigat votul favorabil aderării la UE.

În acest context, a subliniat că „proiectul de integrare în UE nu a primit un sprijin fără echivoc”.

„Majoritatea cetăţenilor care locuiesc în această republică l-au respins. Uşorul avantaj a fost obţinut datorită unei mobilizări intense a alegătorilor rezidenţi în Europa Occidentală şi America de Nord şi a unei limitări fără precedent a posibilităţii de a vota în Rusia”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Acelaşi lucru s-a întâmplat, a punctat Maria Zaharova, cu voturile în favoarea preşedintelui pro-european Maia Sandu, ieşită pe primul loc după primul tur al scrutinului prezidenţial.

Cu toate acestea, Zaharova a indicat că Rusia „respectă alegerea făcută de moldoveni şi pledează pentru păstrarea şi dezvoltarea relaţiilor cu poporul prieten al Moldovei”.

Atât reprezentanţi ai guvernului de la Chişinău , cât şi observatori din cadrul OSCE, au denunţat „ingerinţa masivă, fără precedent, a Rusiei, în special prin cumpărare de voturi, atacuri hibride şi dezinformare”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Carlos Alcaraz scrie istorie la Melbourne! Le-a depășit pe Djokovic, Nadal și Federer

Spaniolul a ajuns la 100 de meciuri în turneele de Grand Slam și egalează recordul legendarului Bjorn Borg.Carlos Alcaraz continuă să impresioneze la Australian...

Răzvan Lucescu, lăudat de presa spaniolă după victoria cu Betis! „Sistem tactic perfect”

Marca și AS îl ridică în picioare pe tehnicianul lui PAOK după lecția de organizare defensivă oferită la Salonic.Răzvan Lucescu continuă să impresioneze în...

Primăria Capitalei, în pragul austerității: „Vor fi şi măsuri nepopulare”, anunță Ciucu

Mai multe instituții publice din București urmează să fie desființate, pe motiv că nu își mai justifică existența și generează cheltuieli inutile. Anunțul a...
Ultima oră
Pe aceeași temă