“Deşi exista mesajul preşedintelui Iohannis în spaţiul public de peste 20 de zile, cum că începând cu 15 mai se va înceta starea de urgenţă, Guvernul nu a fost în stare până în ceasul al doisprezecelea să vină cu un act normativ care să statueze legal starea de alertă”, a declarat, joi, senatorul PSD Lucian Romașcanu.
Acesta a sugerat că șeful statului ar putea prelungi pentru câteva zile starea de urgență: “Nu vrem să fim consultanţii constituţionali ai preşedintelui, dar are măsuri la dispoziţie pentru a acoperi aceste trei zile de vid legislativ. Orice altă măsură este neacoperitoare sau ilegală. O stare de alertă dată prin hotărâre de Guvern, conform hotărârii Curţii Constituţionale, nu acoperă limitările de drepturi şi o ordonanţă de urgenţă este neconstituţională”, a spus senatorul Romașcanu.