15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăRomânia: Poziția țării privind situaţia din Siria şi utilizarea armelor chimice

România: Poziția țării privind situaţia din Siria şi utilizarea armelor chimice

“România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice circumstanţe, în orice împrejurare, dar mai ales atunci când este vorba de folosirea lor împotriva civililor. Sprijinim ferm ideea de a investiga, de a pune la dispoziţia organismului special, un organism care trebuie să fie imparţial şi independent, toate datele pentru a putea să vedem care sunt realităţile din teren şi, în al doilea rând, măsurile care ar trebui să fie întreprinse la nivelul societăţii internaţionale”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, în cadrul unei declaraţii de presă comune cu ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian.

Premierul britanic Theresa May a convocat o şedinţă de urgenţă a Guvernului în cursul zilei de joi pentru a discuta situaţia din Siria, în condiţiile în care surse oficiale susţin că armata britanică va participa la un atac al SUA în Siria, relatează site-ul BBC News.

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad.

La 8 aprilie, o serie de organizaţii umanitare şi mai mulţi medici au susţinut că minimum 70 de persoane din oraşul sirian Duma au murit prin asfixiere şi alte câteva sute prezintă simptome precum convulsii şi salivă abundentă (spume la gură), specifice pentru expunerea la substanţe neurotoxice sau clor.

Potrivit organizaţiei umanitare Căştile Albe, ar fi fost folosit un dispozitiv de tip bombă-butoi cu gaz sarin, care a fost aruncat dintr-un elicopter. Oraşul sirian Duma este ultima redută a grupării insurgente Jaish al-Islam din regiunea Ghuta de Est, iar forţele regimului sirian au efectuat mai multe bombardamente în zonă.

Statul Major al armatei Rusiei susţine că atacul chimic produs în oraşul sirian Duma a fost o înscenare a organizaţiei umanitare insurgente Căştile Albe.

Presa de stat de la Damasc a anunţat că forţele guvernamentale nu au efectuat atacuri chimice, iar informaţiile prezentate în presa occidentală sunt “invenţii” generate de faptul că rebelii au pierdut majoritatea teritoriilor ocupate.

Cele mai citite

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă