15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăRobert Negoiţă, despre un congres PSD: Cu cât mai repede, cu atât...

Robert Negoiţă, despre un congres PSD: Cu cât mai repede, cu atât mai bine

“Cu cât mai repede se face un congres cu atât mai bine, pentru că e nevoie de o conducere legitimă a partidului. (…)
Putem să facem şi 30 de congrese, unul în fiecare zi, dar se poate ca în acelaşi congres să se modifice statutul şi să se candideze pe statutul aprobat. La începutul congresului modifici statutul, te-ai asigurat că este de acord congresul cu noua variantă propusă de statut, apoi candidezi pe noul statut. Nu e nicio problemă, s-a făcut şi funcţionează, e o chestie de partid”, a spus Negoiţă, la începutul şedinţei BPN al partidului.

El a menţionat că PSD, prin votul dat în Senat pe cererea de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu, a ratat ocazia să demonstreze că direcţia nu mai e aceeaşi şi că se încearcă ”o normalitate”.

Întrebat dacă s-a schimbat ceva în partid după plecarea lui Liviu Dragnea, Negoiţă a replicat: “Am un regret că a trebuit să vină alţii să ne facă curăţenie, adică să scăpăm de personaj. Nu are cum să fie la fel, ceva cât de cât apropiat de nivelul de ticăloşie pe care îl întruchipa acel personaj, acel individ este greu. Faptul că PSD a ţinut în funcţie un om până a plecat în cătuşe de acolo e o chestiune mult mai gravă decât înţeleg mulţi din interiorul partidului. O schimbare în mod evident s-a întâmplat, pur şi simplu absenţa acestui individ este un mare plus, dar este total insuficient dacă nu şi arătăm că ce a rămas este diferit şi că direcţia este alta”.

Biroul Permanent Naţional al PSD s-a reunit, miercuri, pe ordinea de zi fiind şi mandatul pe care-l vor avea reprezentanţii fomaţunii la consultprile de la Cotroceni. 

PSD se va întâlni la ora 15.00 cu Klaus Iohannis, delegaţia fiind condusă de Viorica Dăncilă. 

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă