6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăRectorii şi prorectorii nu pot deţine funcţii de conducere în partide politice

Rectorii şi prorectorii nu pot deţine funcţii de conducere în partide politice

Propunerea legislativă modifică în acest sens art. 214 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 şi este semnată de 16 parlamentari ai USR.

Potrivit proiectului, “rectorul şi prorectorul nu pot deţine, pe perioada exercitării mandatului, funcţii de conducere în cadrul unui partid politic la nivel local, judeţean sau naţional”.

“În învăţământul universitar, depolitizarea funcţiilor de rector şi prorector este imperioasă, în contextul în care în ultima perioadă fondurile publice necesare au fost alocate discriminatoriu, inechitabil şi în contradicţie vădită cu criteriile meritocratice şi de performanţă, care ar trebui să stea la baza mecanismului de finanţare. În 2018, Ministerul Educaţiei Naţionale a schimbat modalitatea de alocare a fondurilor pentru cifrele de şcolarizare a universităţilor din România. Pe baza unor argumente inexplicabile din punct de vedere legal şi etic, conducerea Ministerului a alocat sumele de bani pe baza afinităţilor politice, nicidecum în funcţie de performanţele academice”, susţine senatorul USR Cristina Iurişniţi în expunerea de motive a proiectului.

Ea a precizat că prin acest proiect se propune “consfinţirea prin litera legii a incompatibilităţii funcţiei de conducere politică cu cea din mediul educaţional universitar”.

“Sistemul de învăţământ românesc nu are nevoie de un management care să pună mai sus de interesele educaţionale interese politice, ci are nevoie de un leadership competent, meritocratic. Implicarea politică în spaţiul educaţional nu trebuie să existe”, a argumentat senatorul USR.

Proiectul a fost depus luni la Camera Deputaţilor şi se află în consultare publică, urmând să intre apoi în dezbaterea forului legislativ, Senatul fiind Cameră decizională.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă