7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăRăzboi total în coaliția de guvernare

Război total în coaliția de guvernare

Reprezentanții ALDE sunt nemulțumiți de faptul că Viorica Dăncilă a început să negocieze cu UDMR și ProRomânia. Ei spun că vor avea o întrunire decisivă la nivel intern ca să decidă dacă mai rămân sau nu la guvernare.

Deputatul ALDE Andrei Gerea susţine că PSD dă dovadă de duplicitate, în condiţiile în care premierul susţine că vrea să păstreze Coaliţia, dar negociază cu alte partide. Aceeași idee a fost reluată și de liderii locali ALDE. ”PSD arată pe zi ce trece un dublu limbaj în ceea ce priveşte coaliţia de guvernare. Pe de o parte, în public, doamna premier spune că vrea ca actuala coaliţie să funcţioneze, spune că nu vrea să plece ALDE de la guvernare. Pe de altă parte, însă, despre aceeaşi doamnă Dăncilă aflăm cum negociază majorităţi pe la colţuri cu diverse formaţiuni, cu principalul scop de a asigura o nouă formulă parlamentară care să-i ofere continuarea guvernării”, a comentat Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu.

 

PSD, mesaj împăciuitor

În schimb, liderii locali ai PSD pledează pentru păstrarea coaliției. „În 2016 am plecat la drum cu cei din ALDE şi consider că formula actuală trebuie păstrată, ba chiar în contextul prezidenţialelor o coaliţie de stânga poate învinge candidatul dreptei. La nivel central, liderii PSD vor avea oricâte discuţii sunt necesare cu partenerii de la ALDE pentru continuarea colaborării. Ca într-o familie, în viaţa de zi cu zi mai intervin discuţii, însă, la final, doar măsurile bune pentru oameni trebuie să conteze”, a spus Horia Nasra, liderul PSD Cluj.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare şi cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri. La şedinţa coaliţiei de luni au participat, potrivit unor surse politice, Mihai Fifor şi Eugen Teodorovici, care au aşteptat aproximativ 20 de minute să vină Viorica Dăncilă, reprezentanţii PSD anunţând că premierul urmează să vină. În cele din urmă, discuţia a început fără liderul Executivului, nefiind dat un argument legat de absenţa Vioricăi Dăncilă de la şedinţa cu ALDE.

 

Refuzul UDMR

Confruntată cu perspectiva pierderii voturilor ALDE, Viorica Dăncilă încearcă să obțină sprijinul UDMR sau al Pro România. Deocamdată, a primit doar refuzuri. Liderul deputaților UDMR Attila Korodi a precizat că formațiunea sa nu va discuta cu PSD despre susţinerea Guvernului, în condiţiile în care coaliţia actuală de guvernare nu s-a destrămat. De asemenea, liderul Pro România Victor Ponta a susţinut că Dăncilă i-ar fi oferit ministere şi ar fi promis că scoate ALDE de la guvernare.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...
Ultima oră
Pe aceeași temă