Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Raluca Turcan: "60% dintre liceeni nu iau nota de trecere"

Raluca Turcan: "60% dintre liceeni nu iau nota de trecere"

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, afirmă că rezultatele simulării examenului de Bacalaureat reflectă "lipsa de acţiune şi bâlbâielile permanente" ale Ministerului Educaţiei.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 31.03.2018 - 13:43

"60% dintre liceeni nu iau nota de trecere. Cum este posibil ca din 110 mii de elevi doar 48 să obţină media 10, iar 67 de mii să nu promoveze examenul? Rezultatul reflectă perfect lipsa de acţiune sau bâlbâielile permanente ale Ministerului Educaţiei în actualizarea programelor şcolare, în pregătirea şi stimularea cadrelor didactice, în dotarea şcolilor, bibliotecilor şi chiar în asigurarea necesarului elementar de funcţionare în unele instituţii de învăţământ. Şcoala a fost deconectată total de nevoile societăţii, de cerinţele pieţei muncii şi chiar de aşteptările elevilor şi ale profesorilor. În loc să fie rampa spre succes a noilor generaţii, incoerentă, reformele ratate şi contrareformele au transformat-o într-o instituţie bolnăvicioasă, complice cu cei care vor să primească, fără să dăruiască: implicare, cunoştinţe, seriozitate", susţine Turcan într-o postare pe Facebook.
Raluca Turcan consideră că trebuie alocaţi mai mulţi bani pentru şcoală, relatează Agerpres. "Dacă guvernanţii nu se vor trezi şi nu vor aloca mai mulţi bani pentru şcoală, eşecul va fi din ce în ce mai greu de evitat. Această situaţie înseamnă un singur lucru: generaţii de tineri condamnate la sărăcie şi înapoiere".

Comentarii

loading...