7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăRadu Mazăre s-ar putea întoarce în România. Doar dacă va fi achitat

Radu Mazăre s-ar putea întoarce în România. Doar dacă va fi achitat

UPDATE Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv luni, contestaţia lui Radu Mazăre împotriva deciziei prin care s-a decis arestarea preventivă a fostului primar al municipiului Constanţa.

Întrebat de jurnalişti, la ieşirea din sala de judecată, dacă există posibilitatea ca Radu Mazăre să revină în ţară, avocatul a răspuns: “Categoric că poate să existe această posibilitate. Poate şi este extrem de fezabil argumentul achitării. Dacă domnul Radu Mazăre va fi achitat, va exista extrem de mare posibilitatea ca dânsul să se întoarcă în ţară”.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie luni contestaţia formulată de Radu Mazăre împotriva deciziei prin care i-a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv.

În acest context, avocatul lui Radu Mazăre a susţinut în faţa magistraţilor că încearcă să îşi explice care este rezonanţa demersurilor juridice demarate împotriva clientului său.

“În prezent are opt dosare. Iată de ce Radu Mazăre a putut interpreta faptul că organele judiciare au trecut o limită şi au ieşit din obiectivitate, trecând pe tărâmul subiectivismului juridic. Este o impresie resimţită de Radu Mazăre că este o acţiune concertată de a-l destabiliza juridic. De aici, Mazăre s-a gândit că e necesar să ceară protecţia juridică altui stat, că e Madagascar, Nigeria sau Elveţia”, a declarat Tiberius Bărbăcioru.

În replică, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei respingerea ca nefondată şi constatarea că, deşi lăudabilă susţinerea apărării, aceasta nu a adus niciun argument.

“Conduita inculpatului este una de sfidare a ÎCCJ, dar şi a tuturor cetăţenilor care vin la organele de supraveghere şi la ÎCCJ. Prin atitudinea sa, Radu Mazăre se consideră mai presus de lege. El trimite un mesaj, o scrisoare prin care spune că se va prezenta atunci când va exista o justiţie reală. Ce ar trebui să facem? Să aşteptăm ca domnul Mazăre să se întoarcă în România, să nu se mai simtă destabilizat juridic? (…) Ne confruntăm cu un fenomen destul de periculos – tendinţa generalizată pe zi ce trece de sustragere de la judecată a tot mai mulţi inculpaţi. Acest lucru ar trebui să dea de gândit atât legiuitorului, pentru o eventuală modificare legislativă, cât şi instanţelor care analizează menţinerea măsurilor pentru inculpaţi vizaţi de mai multe dosare”, a precizat anchetatorul.

Pe 10 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare în lipsă pe numele fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, după ce acesta a încălcat termenii controlului judiciar şi a plecat în Madagascar.

ÎCCJ a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de avocaţii lui Mazăre.

DNA a cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre, în cadrul unui proces în care fostul edil este judecat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese, în care mai sunt inculpaţi fostul deputat Eduard Martin şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky.

Pe 30 decembrie, IGPR a anunţat că Radu Mazăre, care se afla sub control judiciar, nu s-a prezentat la Poliţia din Constanţa pentru semnarea graficului de prezenţă, fostul edil informându-l pe ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă