7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăPSD: Premierul Orban e disperat să rămână în funcție

PSD: Premierul Orban e disperat să rămână în funcție

“Ludovic Orban este disperat să rămână în funcţie, se agaţă cu dinţii de nişte tertipuri juridice pentru a mai rămâne câteva zile la Palatul Victoria înainte să rămână şomer”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Comentariul acestuia se referă la atacarea, la CCR, a moțiunii de cenzură depuse de PSD.

“Să ataci la CCR o procedură legal constituţională, un drept al Opoziţiei de a depune moţiunea de cenzură, arată nu doar prostie, dar şi o mare disperare”, a argumentat Alfred Simonis.

Acesta a insistat asupra ideii că Guvernul Orban va cădea în urma votării moțiunii de cenzură și i-a cerut șefului statului să accepte propunerea de premier pe care o vor aduce social-democrații.

“PSD nu va vota niciodată un reprezentant al PNL pentru poziţia de prim-ministru şi când moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată, Guvernul Orban va fi demis. Şi facem un apel la preşedinte ca măcar de data aceasta să respecte majoritatea parlamentară şi să desemneze un premier desemnat de această majoritate”, a mai declarat deputatul Alfred Simonis.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă