9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăPSD ia în discuție inculparea lui Iohannis pentru înaltă trădare

PSD ia în discuție inculparea lui Iohannis pentru înaltă trădare

Întrebat de Mediafax dacă va pune subiectul acuzării şefului statului pe ordinea de zi a grupului PSD din Camera Deputaţilor, la începerea sesiunii parlamentare de toamnă, Suciu a spus că „tot ceea ce urmează” în Parlament va fi discutat de social-democraţi într-o şedinţă care va avea loc la finalul lunii august.

„Până începe sesiunea parlamentară, mai avem şi reuniunea grupurilor parlamentare, cum se întâmplă de fiecare dată şi tot ceea ce urmează din punct de vedere al priorităţilor legislative le vom discuta atunci. Până atunci nu vă pot da detalii ce va fi pe ordinea de zi”, a declarat Daniel Suciu, citează Mediafax.

Potrivit acestuia, reuniunea „tradiţională” a grupurilor PSD din Camera Deputaţilor şi Senat se va desfăşura la finele lui august.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a recunoscut, duminică, faptul că ar exista un document pregătit de mai mulţi lideri PSD, care să îl acuze pe şeful statului de înaltă trădare, susţinând că nu îşi doreşte să se ajungă acolo, dar nu este imposibil.

„Există acel document. Unii colegi din partid l-au lucrat. Am ştiut că îl lucrează. Nu este finalizat şi nu s-a ajuns la o discuţie finală ca să luăm o decizie. Nu am discutat nici cu domnul Tăriceanu despre asta, dar opinia mea este că sunt multe acţiuni care pot îmbrăca forma trădării, dacă ne uităm cu atenţie pe Codul Penal şi pe definiţia articolului respective. Nu am ajuns acolo încă, nu mi-aş dori să ajung acolo, dar nu este imposibil. Sunt acţiuni care au adus deserviciu României, economic, strategic. Întrebi guvernul dacă mai are bani de pensii şi salarii. Când pui o astfel de întrebare toate pieţele reacţionează. Poate influenţa cursul leu-euro”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD îl acuză pe şeful statului că incită la schimbarea Guvernului prin alte mijloace decât cele parlamentare.

„De asemenea, toate ieşirile, incitările, atacurile la Guvern, premier şi la alţii în mod frecvent, dublate de alte informaţii mincinoase, că nu se face aia sau aia, au creat impresia în afara ţării că aici există instabilitate economică. Dacă investitorii l-ar fi luat în serios bloca orice fel de investiţie în România. Incitarea la schimbarea ordinii constituţionale, când vrei să dărâmi un guvern, nu prin mijloace parlamentare, este o incitare la schimbarea ordinii constituţionale”, a mai spus Dragnea.

DC News a prezentat, săptămâna trecută, un document care arată că Parlamentul României propune punerea sub acuzare a lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare.

Potrivit articolului 96 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Cele mai citite

Ministrul belgian al Sănătății solicită UE să ia mai multe măsuri împotriva fumatului

UE are nevoie de mai multe inițiative pentru a combate consumul de tutun și pentru a crea un mediu sănătos axat pe prevenire, a...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

“Suntem alături de David Popovici”, susține preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern

Camelia Potec, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, a transmis că David Popovici a pus ochii pe o medalia la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă