23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăPSD cere încetarea mandatului de primar al lui Robert Negoiţă

PSD cere încetarea mandatului de primar al lui Robert Negoiţă

PSD invocă prevederile legale referitoare la pierderea mandatului, în momentul părăsirii formaţiunii din partea căreia a fost ales. Documentul trimis prefectului de Bucureşti şi Prefecturii este semnat de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Acesta cere prefectului emiterea ”cu celeritate” a ordinului prin care să se constate ”încetarea mandatului de primar al domnului Negoiţă Robert Sorin, ales la scrutinul din 5 iunie 2016 pe lista Alianţei electorale PSD-UNPR, din partea PSD”.

Ciolacu face referire la înfiinţarea unui nou partid de către Robert Negoiţă şi înscrierea în acest partid, ceea ce duce implicit la pierderea calităţii de membru al PSD şi la pierderea mandatului.

Acesta invocă prevederi ale Legii 14/2003 a partidelor politice, conform cărora o persoană nu poate face parte în acelaşi timp din mai multe partide, iar înscrierea într-un alt partid constituie ”de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior”. Totodată, se arată că, potrivit OUG 57/2019, mandatul primarului încetează, de drept, la pierderea prin demisie a calităţii de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales, prefectul fiind cel care trebuie să emită un ordin prin care se constată încetarea mandatului primarului.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, joi, înfiinţarea Partidului „Bucureşti 2020”, al cărui slogan este ”Politică. Altfel”. Negoiţă afirmă că 99% ar trebuie să fie administraţie şi muncă şi doar 1% politică, nu aşa cum fac marile partide în prezent.

”Ne propunem să fim o alternativă pentru Bucureşti”, a afirmat Negoiţă, precizând că nu doreşte guvernarea sau obiective naţionale, ci pur şi simplu un partid care să se ocupe de Bucureşti.

Anterior, Negoiţă a anunţat că nu va mai candida din partea PSD.

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă