8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăPSD bate în retragere, moțiunea de cenzură se dezbate în septembrie

PSD bate în retragere, moțiunea de cenzură se dezbate în septembrie

Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului condus de Ludovic Orban se va dezbate, cel mai probabil, după data de 1 septembrie, a anunțat Lia Olguța Vasilescu. Social-democrații se tem că vor primi un răspuns negativ de la Curtea Constituțională a României după ce Guvernul susține că o moțiune de cenzură nu se poate vota decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului.

„Cred că moțiunea se va dezbate în luna septembrie. Sunt foarte împărțiți juriștii, adevărul este că ar fi pentru prima oară când s-ar dezbate o moțiune de cenzură într-o sesiune extraordinară și, în aceste condiții, nu știm ce va face Curtea Constituțională, dacă ne va da nouă dreptate sau dacă nu. Ca să nu riscăm cred că cel mai bine este ca imediat în luna septembrie să intrăm cu moțiunea la vot. Nu mai este decizia PSD, trebuie să fie o decizie a Birourilor Permanente Reunite. Și așa cum v-am spus, există această teamă că e foarte posibil ca să nu poată fi votată moțiunea în timpul sesiunii extraordinare, și atunci nu are rost să riscăm.”, a spus deputatul PSD, citat de Mediafax.

Pentru a-și asigura continuitatea la Palatul Victoria, PNL a trecut la discuții individuale cu parlamentarii PSD care au semnat moțiunea de cenzură, în încercarea de a-i convinge că nu este momentul unei crize politice declanșată chiar înaintea alegerilor locale din 27 septembrie.

Cele mai citite

Patru din zece români consumă alimente pe bază de plante (studiu)

Aproape o treime dintre români (31%) consumă carne zilnic, în timp ce patru din zece persoane (39%) se orientează spre alternative pe bază de...

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...

Udinese va fi antrenată de un fost campion mondial

Fostul internaţional Fabio Cannavaro este noul antrenor al formației italiene Udinese, echipă care în acest moment se luptă pentru salvarea de la retrogradarea în...
Ultima oră
Pe aceeași temă