12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăPSD are datorii uriașe, de aproximativ 15 milioane de euro. Fifor spune...

PSD are datorii uriașe, de aproximativ 15 milioane de euro. Fifor spune altceva

PSD a acumulat datorii de aproximativ 15 milioane de euro, iar în ședința Comitetului Executiv al partidului de miercuri s-a discutat să fie făcut un audit financiar, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid.

Abia după realizarea acestui audit, PSD va decide ce măsuri ia în privința acestora datorii, unele fiind recente, din campania electorală, însă unele acumulate în timp, au precizat surse pentru G4 Media.

La ședinșa Comitetului Executiv al PSD de miercuri a venit și Viorica Dăncilă, pentru a cărei campanie au fost făcute o parte din aceste cheltuieli.

Anterior, surse politice au relatat că, în ședința de săptămâna trecută, Radu Moldovan și Olguța Vasilescu au susținut că s-au cheltuit prea mulți bani cu “oameni care nu au făcut altceva decât să încurce lucrurile”, făcând referire la consultanții de imagine care au avut contracte pentru campania electorală.

Șeful echipei de consultanți din campania pentru alegerile prezidențiale a fost Anton Pisaroglu. Fost șef de securitate și consilier la firmele lui Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, potrivit Profit.ro, el a intrat ulterior în consultanță politică. A devenit partenerul lui Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al firmei americane de apărare Circinus Defense LLC, dar și al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia.

Olguța Vasilescu a relatat în ședința CEX un moment tensionat dintre Mihai Fifor și unul dintre consultanți. Aceștia ar fi avut o dispută dură pentru că fostul secretar general nu a vrut să semneze pentru plata unor facturi, după cum a explicat Vasilescu.

Mihai Fifor: La PSD nu sunt datorii care să nu poată fi justificate

Senatorul Mihai Fifor, fost secretar general al PSD, a declarat, miercuri, că la nivelul partidului nu sunt datorii care să nu poată fi justificate.

El a fost întrebat la sediul PSD despre faptul că fosta conducere a social-democraţilor ar fi lăsat partidul cu datorii de milioane de lei.

“Nu sunt datorii care să nu poată fi justificate, a fost o campanie, sunt documente, sunt contracte, e o chestiune pe care o să o discutăm, probabil, astăzi. Încă o dată, sunt documente în trezorerie, în contabilitate, nu este nimic nelalocul lui”, a afirmat Fifor, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebată pe acelaşi subiect, Viorica Dăncilă, fostul preşedinte al PSD, a răspuns că nu are ce să explice.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă