13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăBREAKING. CExN al PSD a decis să-l susţină în continuare pe Liviu...

BREAKING. CExN al PSD a decis să-l susţină în continuare pe Liviu Dragnea

“CExN al PSD a decis susţinerea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în toate funcţiile politice deţinute de acesta, la conducerea partidului şi la conducerea Camerei Deputaţilor din Parlamentul României”, se arată într-un document oficial adoptat la finalul unei şedinţe care a durat mai bine de patru ore şi care a avut loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Conducerea PSD a mai decis susţinerea Guvernului condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă, pentru continuarea şi accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare, precum şi realizarea “tuturor demersurilor legale şi constituţionale” pentru finalizarea şi accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile Justiţiei şi a Codurilor penale, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a Curţii Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene şi în conformitate cu standardele în această materie ale Comisiei de la Veneţia.

“Utilizarea cu fermitate a tuturor mecanismelor şi procedurilor legale şi parlamentare pentru denunţarea abuzurilor din Justiţie, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale; utilizarea cu determinare a tuturor căilor legale pentru consolidarea autorităţii Curţii Constituţionale, astfel încât deciziile definitive şi obligatorii ale acestei instanţe supreme să fie respectate şi puse în executare de către toate autorităţile statului român”, sunt alte decizii luate de CExN, potrivit documentului oficial.

Între argumentele CExN se află faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este garantul politic al realizării programului de guvernare şi principalul factor de stabilitate al guvernării şi al majorităţii parlamentare, precum şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi dispoziţiile în această materie din directivele europene, din deciziile CEDO şi ale Curţii Constituţionale, care statuează acest principiu ca una din valorile fundamentale ale democraţiei şi ale statului de drept.

 

UPDATE 18.09 Liderii social-democraţi discută, informal, de aproape patru ore, în biroul lui Liviu Dragnea, ei amânând începerea şedinţei CExN al PSD, programată pentru ora 16.00.

UPDATE 16.43 Mai mulţi lideri social-democraţi s-au strâns, vineri, în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor, înainte de începerea şedinţei Comitetului Executiv Naţional, printre aceştia numărându-se Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, dar şi mai mulţi vicepreşedinţi şi parlamentari ai PSD.

Printre liderii PSD care au ajuns, vineri, la biroul lui Liviu Dragnea din Camera Deputaţilor, începând cu ora 14.00, se numără preşedintele executiv al partidului, Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, dar şi primari de sector.

De asemenea, la întrevedere au mai ajuns fostul preşedinte executiv al PSD, Niculae Bădălău, ministrul Apărării, Mihai Fifor, dar şi Rovana Plumb, lider al Organizaţiei de Femei.

Întâlnirea are loc înaintea Comitetului Executiv al PSD, care se desfăşoară tot în Palatului Parlamentului, dar începând cu ora 16.00.

Rovana Plumb: Liviu Dragnea nu trebuie să plece din funcţiile deţinute

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, vineri, înainte de şedinţa Comitetului Executiv, că Liviu Dragnea nu trebuie să demisioneze din nicio funcţie.

“Sunt convinsă şi cred cu tărie că principiul nevinovăţiei este cel care trebuie să primeze.Până la decizia finală, până la hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, Liviu Dragnea beneficiază de prezmţia de nevinovăţie. Sunt convinsă că va veni o zi în care se va face dreptate. Eu cred în nevinovăţia lui Liviu Dragnea. Nu, nu trebuie să plece din funcţie, amândouă sunt funcţii de maximă responsabilitate faţă de români şi consider că atâta timp cât principiul prezumţiei de nevinovăţie funcţionează pentru domnul Dragnea şi pentru orice alt cetăţean, nu trebuie să renunţe la aceste funcţii. Sunt afectată pentru că înainte de a deţine orice fel de funcţie, înainmte de a vorbi de responsabilitate , sunt om şi aşa am fost educată”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Rovana Plumb i-a criticat pe cei care s-au bucurat la decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea.

„Nu credeam că după 28 ani de la Revoluţie să trăim momente în care ura să fie atât de vizibilă. Respect democraţia, dreptul la protest, dar nu cred că pot exista atitudini de cântec, de dans, faţă de necazul unui om“, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

UPDATE 15.51 Protest pe holul grupului PSD, unde urmează să aibă loc şedinţa CExN

Un colaborator al USR s-a fotografiat vineri, la uşa grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, înainte de reuniunea Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii, cu un banner pe care scria “#Fără penali în funcţii publice”.

“Domnul Dragnea este un condamnat penal şi trebuie să plece din toate funcţiile publice pe care le deţine. Este condamnat în două dosare, în unul fiind condamnat definitiv”, a declarat Laurenţiu Dincă

El a afişat banner pe care scria “#Fără penali în funcţii publice”.

Ulterior, doi reprezentanţi ai Direcţiei de Afaceri Interne, care asigură paza la Camera Deputaţilor, l-au condus pe protestatar în zona grupului parlamentar al USR.

 

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.

După ce instanţa a anunţat decizia de Liviu Dragnea nu a avut nicio reacţie publică după primirea sentinţei, dar liderii PSD şi organizaţiile din teritoriul şi-au afirmat sprijinul faţă de acesta. 

Organizaţiile PSD au transmis mesaje de susţinere pentru Liviu Dragnea, după anunţul deciziei de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, joi seară, că decizia instanţei supreme prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, arată că legea este în România încă sub influenţa arbitrariului.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a reacţionat după condamnarea lui Liviu Dragnea, precizând că rămâne un om de echipă şi că orice român trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că social-democraţii vor fi alături de liderul PSD, după decizia instanţei supreme de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru că “nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează partidul în această perioadă”.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a reacţionat la decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea, precizând că este vorba de o decizie politizată. Carmen Dan a catalogat hotărârea drept “răspunsul vindicativ nu numai la presiunea străzii, ci şi la încercarea autorităţilor de a reforma statul de drept”.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a declarat joi pe o reţea de socializare că are încredere că şi „pentru Liviu Dragnea, Justiţia înseamna prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea deciziei finale, fără a da curs unor presiuni”.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a reacţionat după condamnarea în primă instanţă a lui Liviu Dragnea, precizând, pe Facebook, că decizia magistraţilor arată că aceştia au pus în balanţă oameni, şi nu fapte.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă