În curtea Palatului Parlamentului din București se desfășoară un protest în dimineața zilei de miercuri, 10 mai 2023.
Simultan, un alt protest se desfășoară în exteriorul curții, de-a lungul gardului Palatului Parlamentului. Niciuna dintre aceste acțiuni de protest nu este autorizată, a anunțat Jandarmeria Română. Potrivit Jandarmeriei, participanții la protestul din interiorul curții sunt „invitați și membri ai unei formațiuni politice”. Tot potrivit Jandarmeriei Române, „în exteriorul curții se desfășoară o adunare publică nedeclarată, formată din alți membri ai aceleiași formațiuni politice”.
Potrivit imaginilor apărute în spațiul public, unii protestatari sunt simpatizanți AUR. Una dintre lozincile văzute în imagini este „PNL – trădători”.
Au apărut incidente fizice între demonstranți și parlamentari, în momentul în care parlamentarii intrau în curtea Palatului Parlamentului. Unul dintre cei care afirmă că a fost agresat este fostul premier Ludovic Orban. El a mers pe jos, pe strada Izvor, iar pe acest traseu a fost scuipat și înjurat. Orban a reușit să intre în sediul Parlamentului sub protecția jandarmilor.
Senatul României are programate lucrări în plen, în Palatul Parlamentului, de la ora 10.
––––––––
UPDATE Dan Tănasă, parlamentar AUR, susține că Ludovic Orban minte când spune că a fost agresat.
––––––––
În timp ce oamenii protestează în jurul și în curtea Palatului Parlamentului, o femeie a încercat să intre în clădire cu patru cartușe asupra ei. Femeia ar face parte din partidul AUR. Femeia este acum anchetată la o secție de poliție.
Incidentele din 10 mai 2023 seamănă cu cele din decembrie 2021. La acel moment, în decembrie 2021, circa o sută de persoane au reușit să intre ilegal în curtea Palatului Parlamentului. Ulterior, acele persoane au fost amendate.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!