120 de parlamentari de la PSD, ALDE, UDMR și Pro România au semnat o propunere de proiect legislativ inițiată de senatorul Ștefan Radu Oprea

Proiect de lege pentru Start Up Nation, care modifică grila de evaluare

Proiectul, elaborat în urma consultării cu antreprenori și experți, aduce o serie de clarificări, menite a ușura munca antreprenorilor care vor 44.000 de euro în contul afacerii lor, precum și a-i stimula să o modernizeze

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 13.12.2019 - 18:33

Doar bani să fie.

Ștefan Radu Oprea afirmă, „pe surse” că guvernul Orban ar vrea să treacă bugetul faultând Parlamentul, prin asumarea răspunderii. Ceea ce din perspectiva programului Start Up Nation, crede senatorul, nu sună deloc bine:

”Actualul guvern dorește să adopte bugetul prin asumarea răspunderii, ceea ce înseamnă că nu vom avea posibilitatea democratică de a introduce amendamente pentru programe de succes precum Start Up Nation, dacă acestea nu vor fi prevăzute ca credite de angajare și credite bugetare în legea bugetului de stat”, a declarat fostul ministru al comerțului, care a adăugat și că o astfel de abordare este neconstituțională.

Dar, dacă programul e păstrat, așa cum a promis Executivul, iar proiectul legislativ e adoptat, oamenii de afaceri trebuie să știe că s-a modificat grila de punctaj.

Domeniile de activitate nu mai sunt atât de importante, ci contează mai mult codurile CAEN. În sectorul productiv, de pildă, punctajul maxim de 20 nu mai e bătut în cuie, ci variază, în funcție de codul CAEN al activităților prestate, de la 10 la 20 de puncte.

Pentru inovare se dau 10 puncte. Ce înseamnă asta? Înseamnă, pe scurt, activități în domeniul cercetării (certificate de o universitate), furnizarea de produse unei intreprinderi mari (certificată printr-un contract) sau folosirea unui brevet de invenții (certificat de OSIM).

Cofinanțarea, via capitalul social subscris, devine factor de evaluare (6000 lei – 15 puncte, 5000 de lei – 10 pșuncte, 4000 lei – 5 puncte).

Compania pierde 10 puncte dacă încearcă șmecheria omului de paie – respectiv dacă acționarii sau asociații celui care aplică au mai fost asociați și în alte companii, firma e depunctată cu 10 puncte.

În schimb, studiile superioare au parte de 5 puncte.

 

Comentarii