22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăProcurorii îi cer lui Iohannis să respingă numirea lui Felix Bănilă la...

Procurorii îi cer lui Iohannis să respingă numirea lui Felix Bănilă la șefia DIICOT (surse)

Potrivit surselor, procurorii de la DIICOT s-au reunit luni în Adunarea Generală şi au decis, cu 154 voturi pentru şi 47 voturi împotrivă, să solicite şefului statului respingerea numirii lui Felix Bănilă, propus de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Sursele au precizat că procurorii DIICOT sunt nemulţumiţi de prestaţia pe care Felix Bănilă a avut-o în cadrul interviului susţinut la Ministerul Justiţiei.

De asemenea, procurorii nu înţeleg nici avizul favorabil dat de Consiliul Superior al Magistraturii în cazul lui Felix Bănilă.

Pe 11 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a lui Felix Bănilă în funcţia de procuror-şef al DIICOT, după ce acesta primise aviz favorabil din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea avizului favorabil dat de Secţia pentru procurori a CSM se menţionează că Felix Bănilă a identificat soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii DIICOT şi a prezentat o viziune de ansamblu asupra activităţii Direcţiei la interviul susţinut în faţa Consiliului Superior al Magistraturii.

“Din cuprinsul prestaţiei domnului procuror, la susţinerea interviului în faţa secţiei, rezultă că acesta a dat dovadă de profesionalism, de o bună cunoaştere a sistemului judiciar şi a problemelor reale cu care se confruntă acesta, prezentând o viziune de ansamblu asupra activităţii DIICOT şi identificând soluţii pentru îmbunătăţirea activităţii structurii. Nu în ultimul rând, lucrările prezentate îndeplinesc cerinţele de calitate redate prin coerenţa de exprimare în argumentarea clară şi logica în expunerea datelor”, potrivit motivării publicate de CSM.

Secţia pentru procurori a mai reţinut că Felix Bănilă “a formulat obiective clare şi precise” şi a indicat măsuri adecvate pentru realizarea acestora, în scopul creşterii performanţelor DIICOT, în vederea realizării unui sistem judiciar modern, care să se adapteze cerinţelor UE.

Pentru şefia DIICOT s-au înscris doar doi candidaţi – Daniel Horodniceanu, actualul procuror-şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. 

Cele mai citite

Inspecția Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei care se ocupă de cazul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a trimis o propunere pentru suspendarea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia până la încheierea procedurilor disciplinare, în data de...

FOTO. Loredana Groza, ca la 20 de ani. Vedeta a pozat în colanți

Loredana Groza, cunoscută pentru prezența sa în industria muzicală românească, a captat atenția publicului cu ultimele sale fotografii distribuite pe rețelele de socializare. Însă...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă