15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrimarul Daniel Florea, despre candidatura lui Dăncilă: "Un candidat redutabil"

Primarul Daniel Florea, despre candidatura lui Dăncilă: “Un candidat redutabil”

Florea susține că PSD are şanse reale să câştige alegerile prezidenţiale.

“Cred că avem înţelepciunea astăzi să alegem un candidat care să poată fi susţinut de tot partidul şi care să poată să rezolve conflictele care au existat, în interior, şi care să poate să dea senzaţia de echilibru şi de forţă şi să şi demonstrăm asta în campanie. Cred într-adevăr că doamna Dăncilă este un candidat redutabil şi sunt convins că nu numai că vom intra în turul doi, dar avem şanse reale să câştigăm prezidenţialele”, a declarat Daniel Florea, citat de News.ro.

Totodată, edilul de la Sectorul 5 a fost întrebat dacă social-democrații vor ajunge în turul doi fără susţinerea ALDE şi Pro România.

“Din câte am înţeles, domnul Tăriceanu intenţionează să candideze şi este undeva de înţeles, având în vedere faptul că partidul dumnealui la ultimele alegeri nu a trecut pragul şi e normal să încerce să îşi ridice partidul cât mai sus. Vom discuta lucrurile acestea pentru că ştiu că doamna preşedinte Dăncilă a discutat şi cu domnul Ponta şi cu domnul Tăriceanu, vom vedea care sunt concluziile discuţiilor şi după aceea vom lua o decizie şi noi. Cred că am avea şanse mai mai mari să prezentăm realizările pe care le-am făcut, dacă într-adevăr am avea un candidat comun. Vom vedea care a fost rezultatul discuţiilor. Am înţeles că există şanse de a merge împreună la aceste alegeri în turul doi, însă destul de mici în primul tur împreună cu ALDE. Cred că trebuie doar să dăm dovadă de unitate şi să nu lăsăm să se zguduie coaliţia de guvernare”, a spus Florea.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă