25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrima reuniune între Camera Deputaților și Senat din cadrul Guvernului Dăncilă

Prima reuniune între Camera Deputaților și Senat din cadrul Guvernului Dăncilă

Premierul desemnat Viorica Dăncilă va prezenta programul de guvernare, vor lua cuvântul reprezentanţii partidelor, după care va urma votul.

UDMR a anunţat cu puţin timp înaintea votului că Uniunea a decis să susţină noul guvern, aceasta în condiţiile în care PSD şi ALDE oricum aveau numărul de voturi necesare învestirii Cabinetului.

Votul pentru Guvern şi programul de guvernare va fi secret, exprimat cu bile, iar pentru învestirea Cabinetului sunt necesare 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au 243 de senatori, iar la astfel de voturi, deşi sunt considerate secrete, de fiecare dată social-democraţii au parlamentari care stau lângă urne, iar colegii le arată bilele când le introduc în urne, pentru a fi siguri că decizia partidului este respectată şi că nimeni nu trădează, informează news.ro.

Cele mai citite

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă