14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăPreşedintele PSD Timiş, despre Opoziție: ,,Un dezastruos CDR"

Preşedintele PSD Timiş, despre Opoziție: ,,Un dezastruos CDR”

“Aşa zisa opoziţie a depus această moţiune pe care au şi citit-o în Parlament. Este una dintre cele mai penibile acte posibile de acest gen care au fost depuse, în istoria Parlamentului României. Am studiat documentul foarte repede, pentru că nu sunt decât opt pagini şi jumătate, mai multe sunt paginile cu semnături decât un act efectiv de moţiune de cenzură de a înlătura un guvern (…) Din păcate, observăm în acest moment formarea unei noi alianţe politice, un nou sau un dezastruos CDR format din PNL, care ocupă locul PNŢCD, din partidele care au semnat moţiunea, USR, PMP, ALDE şi Pro România. De fapt, nu este o Opoziţie constructivă la nivelul Parlamentului, ci este mai mult un comitet de sprijin pentru candidatura la Preşedinţie a lui Klaus Iohannis”, a afirmat Călin Dobra, într-o conferinţă de presă la Timişoara, potrivit Agerpres. 

Potrivit lui Dobra, demersul opoziţiei la nivel parlamentar urmăreşte menţinerea blocajului în actul guvernării actuale.

“Mă surprinde cel mai mult semnătura foştilor colegi de guvernare de la ALDE pentru această moţiune de cenzură, prin care ei au semnat împotriva lor. Nici nu e de mirare, pentru că unul dintre miniştrii din judeţul Timiş (Anton Anton, n.red.), care a semnat această moţiune de cenzură împotriva propriei activităţi, nici nu a venit vreodată în judeţul Timiş să discute problemele administrative ale judeţului şi un sprijin pentru judeţ. Să nu uităm că până nu demult, foştii noştri colegi de la ALDE au fost în postura de miniştri, secretari de stat, în funcţii de decizie la nivel guvernamental”, a mai spus acesta.  

Cele mai citite

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

România, a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la europarlamentare

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia,...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...
Ultima oră
Pe aceeași temă