20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăPreședintele Klaus Iohannis va fi premiat

Președintele Klaus Iohannis va fi premiat

Cu acest prilej, şeful statului va susţine alocuţiunea principală în cadrul panelului intitulat “Depăşirea discrepanţelor din interiorul Uniunii Europene”.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la eveniment vor participa înalţi oficiali germani şi europeni, foşti laureaţi ai premiului internaţional “Carol cel Mare”, alături de analişti, jurnalişti şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Premiul internaţional “Carol cel Mare” este conferit, anual, în oraşul Aachen, personalităţilor publice sau organizaţiilor care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unităţii europene sau cooperării între statele membre. Distincţia este acordată în memoria împăratului Carol cel Mare, întemeietorul Imperiului Carolingian, primul împărat recunoscut în Europa de Vest după căderea Imperiului Roman de Apus, care a domnit şi a fost înmormântat la Aachen.

Preşedintele Iohannis este laureatul pentru anul 2020 al Premiului internaţional “Carol cel Mare” al oraşului Aachen. Din cauza pandemiei de COVID-19, ceremonia de decernare a premiului, iniţial programată pentru data de 21 mai 2020, a fost amânată pentru data de 13 mai 2021, la Aachen.

Pe lista laureaţilor se află părinţii fondatori ai Comunităţii Europene, arhitecţii Uniunii Europene moderne şi reprezentanţii mişcărilor democratice din Europa Centrală şi de Est. Printre personalităţile marcante care au primit acest premiu se numără Winston Churchill, Henry Kissinger, Vaclav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, Regele Juan Carlos al Spaniei sau Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit, în 2004, singurul Premiu Extraordinar “Carol cel Mare” acordat până în prezent. Ultimii doi laureaţi au fost preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în 2018, şi secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, în 2019.

Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă