13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăPreședintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu Patriarhul BOR

Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu Patriarhul BOR

Agenda discuției nu a fost comunicată, dar cel mai probabil cei doi oficiali au discutat despre campania de vaccinare, sprijinul BOR fiind binevenit pentru încurajarea oamenilor spre imunizare.

„A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituţii importante ale societăţii româneşti pe temele actuale ale acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, care nu a luat parte la întâlnire.

„Preşedintele însuşi nu a făcut nicio declaraţie în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituţional, ci şi pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a afirmat Vasile Bănescu.

Patriarhul şi preşedintele s-au mai întâlnit public în luna martie a anului trecut, atunci când Klaus Iohannis a primit Premiul European “Coudenhove-Kalergi”, mai informează Basilica.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă