18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăPreşedintele CJ Harghita a fost amendat pentru evenimentele de la Valea Uzului

Preşedintele CJ Harghita a fost amendat pentru evenimentele de la Valea Uzului

Borboly Csaba a declarat că a constatat în urma incidentelor de la Valea Uzului că în România se aplică dubla măsură, fiind amendaţi cei care au participat la lanţul uman de la cimitir, dar nu şi cei care i-au agresat şi au doborât cruci secuieşti.

„Am primit o amendă de 3.000 de lei din partea Jandarmeriei Harghita legat de Valea Uzului dar nu ştiu pentru ce anume, nu am reuşit să descifrez ce scrie în procesul verbal. Oricum voi contesta amenda în instanţă.

Nu înţeleg dubla măsură, eu nu am vandalizat, nu au doborât cruci secuieşti, nu am lovit pe nimeni şi văd că dubla măsură funcţionează în România pentru că noi suntem amendaţi, iar cei care ne-au agresat şi l-au doborât pe jos, în noroi, pe comandantul Jandarmeriei Harghita, nu păţesc nimic iar Jandarmeria spune că totul este în regulă. Văd aici şi o dublă legislaţie, una pentru Harghita şi harghiteni şi alta în care se poate orice şi acolo nu se aplică nicio sancţiune”, a spus Borboly.

Potrivit acestuia, lanţul uman format în 6 iunie în faţa Cimitirului din Valea Uzului a fost organizat de judeţul Covasna, iar cei din Harghita doar s-au alăturat manifestării.

„Din ce am descifrat din procesul verbal rezultă că am fost amendat pentru ceva postat pe Facebook, dar nu ştiu ce legătură are. Eu cam aşa descifrez, că am organizat un eveniment paralel, ceea ce nu este adevărat, eu nu am organizat nimic.

Am participat doar la evenimentul organizat de judeţul Covasna pentru care am dat aprobare de la CJ Harghita. Era ilogic să mai organizăm un eveniment pentru care ne-am dat acordul iar legea nu permite să fie organizate două evenimente în acelaşi loc”, a explicat preşedintele CJ Harghita.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita nu au dorit să comenteze această situaţie.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă