15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăPonta, out: ,,PSD trebuie să aibă un candidat propriu''

Ponta, out: ,,PSD trebuie să aibă un candidat propriu”

“Vizavi de dorinţa mea de a candida, am spus-o foarte clar (…) că odată şi odată voi candida şi asta trebuie să fie obligaţia fiecărui om politic să dorească să crească ca şi funcţie, ca şi poziţie politică, dacă e sigur pe el şi convins că poate să facă bine din acele funcţii cât mai înalte. Dacă nu, nu are ce să caute în politică, că, presupun că intrarea în politică este tocmai din dorinţa de a face bine în jurul tău, nu cred că este alt motiv şi nu vreau să cred că este alt motiv în spate, cu toate că viaţa de zi cu zi mă contrazice în mod clar”, a declarat Eugen Teodorovici, marţi, la Antena 3, întrebat dacă-şi doreşte să fie prezidenţiabilul PSD.

El a adăugat că, în al doilea rând, nu are o problemă să intre într-o astfel de competiţie şi să se lupte cu oricare dintre contracandidaţi, indiferent cu ce şansă ar pleca în competiţia electorală, “a doua, a treia, a patra, a cincea, nu contează”.

“Obligaţia mea (…) este să-mi asum, să fiu convins că voi câştiga ca să pot convinge la rândul meu pe cei care vreau să fie de partea noastră şi să voteze pentru PSD. Mai mult, este clar că va fi un candidat din PSD sau din ALDE, ar fi foarte bine să fie o coaliţie în spatele acestui prezidenţiabil dintre PSD, ALDE şi, desigur, PRO România dacă doreşte să fie parte la această campanie. Şi, la fel de bine spun că PSD trebuie să aibă un candidat propriu, este un partid mare, este un partid de la care lumea aşteaptă foarte mult şi un partid care nu a dat de 15 ani preşedintele României. Şi cred că după 15 ani de preşedinte din zona de dreapta, şi lumea poate să vadă foarte clar astăzi care este situaţia după această perioadă, merită pe deplin ca PSD-ul să aibă un prezidenţiabil, un preşedinte de fapt, nu doar un prezidenţiabil “, a afirmat Teodorovici.

Liderul social-democrat a subliniat că momentul 26 mai a fost un moment foarte important pentru partid, dar şi pentru România ca ţară.

” PSD-ul, dacă înţelege foarte clar votul cetăţenilor, dacă vrea cu adevărat să se schimbe, să se reformeze, dacă vrea cu adevărat să înţeleagă că schimbarea se face nu doar cu feţe noi, dar şi cu principii noi, feţe noi cu principii vechi nu ţine, şi oamenii vor înţelege această… Şi atunci eu mi-am arătat disponibilitatea de a face o astfel de competiţie, nu că vreau eu să fiu prezidenţiabilul. Eu am spus, cel mai bun dintr-o astfel de competiţie internă să câştige şi toţi cei din partid şi din coaliţie să susţină acelaşi candidat “, a declarat Teodorovici.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă