12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăPNL pregătește patru potențiali candidați pentru Primăria Capitalei

PNL pregătește patru potențiali candidați pentru Primăria Capitalei

“Săptămâna care începe, luni, va intra în teren un sondaj de opinie prin care vom testa potenţialii candidaţi ai partidului, patru la număr. Avem patru candidaţi pe care-i măsurăm, dar, evident, măsurăm şi alţi potenţiali candidaţi”, a declarat, duminică, Ludovic Orban.

Actualul premier a precizat că el, personal, nu va candida la Primăria Capitalei și, drept urmare, numele lui nu va fi evaluat în acest sondaj: “Nu, nu, sunt măsurat numai ca grad de satisfacţie faţă de exercitarea funcţiei de premier, nu sunt măsurat ca şi candidat la Primăria Capitalei”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă